Radu Drăgușin (21 de ani) și-a câștigat locul de titular nu numai la Genoa, dar și la echipa națională, iar sezonul acesta poate fi unul extrem de important pentru el și viitorul său profesional.
Internaționalul român se pare că este monitorizat de câteva echipe de top din Anglia și din Spania, iar vara anului viitor ar putea face o mutare spectaculoasă, chiar dacă suma de transfer cerută de clubul italian este de 30 de milioane de euro.
Deocamdată, românul, implicat involuntar și în scandalul pariurilor din Italia, nu se gândește la plecarea de la Genoa, dar are mare grijă de forma sa sportivă și de viața pe care o duce în Italia. Perioada de un an, când a fost împrumutat la Juventus, l-a ajutat foarte mult pe Radu, mai ales că a avut șansa de a sta în același vestiar cu nume uriașe din sportul rege, precum Cristiano Ronaldo, Giorgio Chiellini, Gianluigi Buffon și Leonardo Bonucci, ultimii trei campioni mondiali cu naționala Italiei.
Florin Manea, agentul lui Drăgușin, a dat din casă și a spus ce fel de meniu are fotbalistul în fiecare zi.
”Radu are frigiderul plin, dar cu ce trebuie. Radu gătește, să știți. Mi-a făcut niște mâncăruri, mamă, mamă. Bine, mie mai îmi era foame după aia, pentru că el cântărește tot. Cât vrei să mânânci, 200, 300 de grame de pui? Pune, mă, mie mai mult că mi-e foame (n.r. râde).
Dar mâncărurile făcute de el sunt foarte gustoase. Are quinoa, burrata, le combină, uleiuri fără multă sare, fără mult zahăr. Are și momente când mâncă foarte bine, mai ales după meciuri când bagă de rupe, are nevoie să pună la loc, pizza, carbohidrați, carne.
A avut pe cineva în vestiar care l-a impresionat când era la Juventus (n.r. – Cristiano Ronaldo). Era ceva special, își făcea programul după antrenament, timp de o oră. 15 minute criosaună, 15 minute saună, 15 minute alergare, saună, pizza obligatoriu duă meci. Plus că a mai avut și niște campioni mondiali, Chellini, Bonucci, Buffon”, a spus Manea, invitat în studioul emisiunii PlaySport Live.
Agentul FIFA a mai spus că Drăgușin a ajuns în acest punct al carierei sale, unul extrem de promițător, și pentru că nu a fost deloc cocoloșit în ultimii ani.
”Noi, din păcate, în România, suferim la mentalitate și noi trebuie să ne schimbăm, de la agenți, la jucători, președinți. toți. Eu i-am spus mereu în față ceea ce am simțit, mai ales când a greșit. Nu l-am cocoloșit niciodată. Eu cred că asta apreciează el și familia lui la mine. Plus că alegerile făcute în carieră l-au ajutat. Mulți au condamnat că l-am dus la Genoa, în Serie B. Nici el nu era convins de mutare, sută la sută. Am avut o discușie cu Radu, i-am spus ce condiții sunt acolo și a acceptat. A fost alegerea perfectă”, a mai spus Manea, la PlaySport.