Dimineața a venit cu o veste de impact pentru Simona Halep. Totul se schimbă în cazul de dopaj al campioanei noastre

Giosanu Catinca 15.11.2022, 08:43
Dimineața a venit cu o veste de impact pentru Simona Halep. Totul se schimbă în cazul de dopaj al campioanei noastre

Dragoș Luscan, unul dintre cei mai apreciați preparatori fizici și kinetoterapeuți români, a lucrat cu Horia Tecău și Simona Halep, ia în calcul ca suplimentele folosite de Simona să fie produse într-o fabrică de medicamente. Așa s-ar explica apariția accidentală a Roxadustatului în testul pozitiv al româncei să fie, parțial, explicată.

Scenariul prin care Halep scapă de suspendarea pentru dopaj

Kinetoterapeut și preparator fizic, Dragoș Luscan a lucrat cu Simona Halep în urmă cu mai mulți ani. Românul cu ”mâini de aur” se ocupă în prezent de dublul campion mondial și european David Popovici.

Specialistul a explicat că există posibilitatea ca sportivii să folosească anumite substanțe care nu sunt pe lista produselor interzise de Agenția Națională Antidoping (ANAD), iar dacă acestea sunt folosite într-o doză mai mare să apară la controlul anti-doping.

Există posibilitate ca, uneori, să folosești anumite substanțe care nu sunt pe listă (n.r. lista produselor interzise), dar, dacă le folosești într-o doză mai mare, ar putea apărea la controlul anti-doping.”, a declarat Dragoș Luscan, expert în pregătire fizică și fizioterapie, pentru ProSport.

”Dacă le folosești într-o doză mai mare, ar putea apărea la controlul anti-doping”

Fostul preparator al campioanei a ținut să scoată în evidență faptul că mama lui David Popovici, Georgeta, a făcut un curs de ofițer control doping, lucru care nu este valabil în cazul Simonei Halep.

De asemenea, el a spus că tatăl înotătorului, Mihai, este specialist în „suplimente nutritive” și marketing.

Lucrează sub atenta supraveghere a unui nutriționist care se ocupă de toate lucrurile acestea. El trebuie să țină în frâu lucurile astea împreună cu familia, împreună cu noi, astfel încât lucurile să nu ne scape de sub control.”, a adăugat Dragoș Luscan, care se ocupă cu pregătirea fizică a lui David Popovici și a handbaliștilor de la Dinamo.

Luscan, despre abandonul Simonei Halep de la WTA Cincinnati

Luscan a vorbit și despre provocările jocului fizic etalat de Simona Halep la concursurile unde românca a abandonat înainte să fie depistată dopată cu Roxadustat la US Open.

În momentul în care efortul este intens, cum este și cazul Simonei, riscul de accidentare este mult mai mare. Pierzând atât de multe lichide, atât de multe minerale din corp, există riscul ca fibra musculară să se rigidizeze.”, a mai spus Luscan, conform sursei anterior citate.

La final, oficialul a vorbit despre strategia lui David Popovici când concurează în alt areal climateric decât cel cotidian.

Plecăm, alocăm câte o zi pentru fiecare oră de fus orar pe care o pierdem și mergem cu mult mai devreme, acum, în Australia”, împărtășește preparatorul fizic modul în care înotătorul se adaptează în primul rând la ritmul nictemeral/circadian care condiționează procesele biochimice, fiziologice și de comportament, așa numitul „ceas biologic”.”, a conchis fostul preperator fizic al Simonei Halep.