Dimineața lui Ialcin

Gabriel Berceanu / 17.08.2021, 10:56
Dimineața lui Ialcin

E 5 dimineața în Madrid și vântul abia acum mângâie copacul din fața ferestrei. 

“O să vezi, viața de-acolo o să te ajute să fii mai liniștit. Iar dacă o să fii liniștit, o să fii fericit mai multe zile pe săptămână”. Așa s-a încheiat ultima discuție cu Ialcin într-o noapte din iulie în cantonamentul naționalelor de la Mogoșoaia, luna trecută. Petrecusem prima mea zi de naștere în cantonamentul tricolorilor, “olimpicii” lui Mirel se antrenau pentru Kashima și Sapporo, iar Ialcin îmi înconjura cu zâmbet plecarea așteptată spre Spania: “Aș fi plecat și eu. Acum, nu știu dacă mai plec. Am prea multe de făcut pe aici”.

L-am cunoscut cu adevărat pe “bucătarul tricolorilor” acum 7 ani, într-un septembrie frumos, prima deplasare cu naționala pentru mine, 1-0 la Atena în start de calificări EURO 2016. Știa să asculte și îi plăcea să râdă când trebuie. Un turc ghiduș, o poveste de om cu inimă caldă și amintiri de best-seller. Respectuos și gata mereu să ajute, indiferent de oră și de nevoi. 

Despre cât de bun era în meseria lui… Vă spun doar că eu, colegii mei, jucătorii, antrenorii, generații întregi!, duceam dorul mâncării lui prin toate deplasările. Unde coordona totul, dar nu putea găti efectiv, toate preparatele, în hotelurile străine, așa cum o făcea acasă, la Mogoșoaia.

Mogoșoaia era “acasă” pentru el în cel mai veritabil mod posibil așa cum pentru mulți tricolori, de la cluburi din țară și din afară, am simțit că a fost și este. Citiți vă rog confesiunea lui Tătărușanu pentru Playsport, spre exemplu.

Am simțit că m-am împrietenit de-a dreptul cu Ialcin. Într-o dimineață când, pe la 5, scriam la Mogoșoaia și a venit cu un sandwich uriaș. Am râs cu lacrimi de vrute și nevrute. Și atunci am simțit că ne-am împrietenit cu adevărat. 

“Iani”, cum îl alintam toți, a făcut parte dintr-o categorie de tricolori neștiuți pe care i-am descoperit treptat. Oamenii din spatele meciurilor și jucătorilor, fără de care am învățat că nimic nu se poate întâmpla. Profesioniști cu prietenia și dăruirea în sânge. O echipă de ținut echipa în spate.

Gândiți-vă doar că unuia din această echipă i s-a prăpădit tatăl într-un accident cumplit. Și eram în cantonament. Și el a plâns. Și s-a schimbat apoi de trening și a plecat la înmormântare. Și apoi s-a întors în cantonament: “Avem treabă de făcut. Și, cu voi, oricum îmi e mai ușor să trec peste”. 

Altul avea un băiețel de 3 luni și am calculat împreună că petrecuse mai multe zile în cantonament decât cu copilul. Amuzant și amar. 

Pe mulți nu i-am văzut vreodată dormind mai mult de 3 ore pe noapte la acțiunile loturilor. Pe mulți i-am văzut refuzând oferte consistente financiar pentru atmosfera și siguranța de a fi în această echipă fără nume din spatele echipei.

N-are rost acum numele celor de mai sus. E tocmai esența succesului, poate, faptul că tipul acesta de echipă nu are identitatea proiectată înaintea eroilor din teren. Selecționerii și jucătorii cu care am lucrat și lucrez i-au prețuit enorm, totdeauna. De la Pițurcă la Rădoi și de la Pintilii la Pașcanu. De la Contra și Daum la Săpunaru și Nedelcearu.

Nu știu să se fi îmbogățit vreunul din ce muncește la lot, în echipa asta fără nume. Nu ar avea cum, sincer. Poate Mogoșoaia i-a ajutat în drumul profesiei lor, poate a fost o carte de vizită și o legitimare a competenței. Poate îi ajută să devină și să se îmbogățească, dar pe drumul lor. Acolo, în echipă, sigur nu.  

Acum, când l-am pierdut pe Ialcin, am simțit cum cel mai nimerit mod în care pot să-mi învălui tristețea într-o pânză și să o trec spre hotărârea zilei care începe e să vă împărtășesc despre această echipă prea puțin știută. În care Ialcin era mereu titular. 

Se deschide cu totul dimineața în Madrid, ca un prunc desfășat la întâlnirea cu râsul celor care îl iubesc. Seamănă mult cu dimineața în care ne-am împrietenit, Iani. 

Poate voi fi mai liniștit. Poate voi fi fericit mai multe zile pe săptămână. Poate pentru asta trăim, de fapt. Pentru mai multă fericire pe săptămână. 

Îți mulțumesc pentru tot! Eu, unul din acea echipă a noastră care ajută echipa.