A fost nebunie totală în Parma – Palermo, duminică seară!
Condusă cu 3-1 la intrarea în prelungirile partidei, Parma a reușit să salveze un punct în fața sicilienilor după două reușite în timpul adițional. Vali Mihăilă a dat tonul revenirii, în minutul 90+1. Șutul său a fost ratat pe transmisiunea live a meciului și a putut fi văzut doar la reluare. Mihăilă a trimis inteligent, plasat, de la marginea careului, fără ca fostul său coleg de la Craiova, Pigliacelli, să poată interveni.
În minutul 5 de prelungiri, Charpentier a declanșat nebunia în tribune cu golul de 3-3, care menține Parma pe primul loc în Serie B.
Mihăilă a intrat în minutul 73, chiar în locul lui Dennis Man. Man, cel mai important jucător al Parmei în acest sezon, n-a reușit să se remarce și cu Palermo (locul 8). La oaspeți, Nedelcearu a rămas pe bancă tot meciul.
