Echipa UTA Arad a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea bucureşteană Dinamo, în etapa a 21-a din Superligă.
Dinamo a trimis prima mingea în plasă la Arad, dar golul lui Alberto Soro, din minutul 21, a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Gazdele au deschis scorul în minutul 33, când Marius Coman l-a găsit pe Alin Roman în faţa porţii şi acesta a înscris. Tot Alin Roman a ratat în minutul 59, iar Dinamo a replicat prin ratarea lui Perica, două minute mai târziu.
A venit apoi golul de 2-0 al gazdelor, marcat de Vali Costache, pe contraatac, în minutul 68, pentru ca portarul bucureştenilor, Roşca, să se facă remarcat cu două intervenţii foarte bune, în minutele 74, la şutul lui Alin Roman, şi 78, când a scos şutul din apropiere al lui Coman.
UTA s-a impus cu 2-1 în faţa lui Dinamo, care ratează şansa de a deveni lider, terminând anul pe locul al treilea, cu 38 de puncte. Arădenii au 32 de puncte şi se află pe locul 7.
UTA ARAD: Gorcea – Ţuţu, Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Sota Mino (Hrezdac 89), Odada – V. Costache, Alin Roman (D. Barbu 89), Hakim Abdallah – M. Coman (F. Iacob 79). ANTRENOR: Adrian Mihalcea
DINAMO: Al. Roşca – Sivis (Ikoko 73), K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Kyriakou (Karamoko 46), Gnahore, C. Cîrjan – Armstrong (Perica 46), A. Soro (Al. Pop 72), Mazilu (Cr. Mihai 28). ANTRENOR Zeljko Kopic
Cartonaşe galbene: V. Costache 55 / Ikoko 80
Arbitri: Szabolcs Kovacs – Daniel Mitruţi, Marius Badea
Arbitri VAR: Andrei Florin – Imre Bucsi