Dinamo îl vinde pe Deian Sorescu, iar două echipe sunt gata să afle prețul cerut pentru jucător

Bordei Radu 15.12.2021, 15:27
Dinamo îl vinde pe Deian Sorescu, iar două echipe sunt gata să afle prețul cerut pentru jucător

Mircea Rednic chiar vrea să scape de mulți jucători la Dinamo, este pregătit să îl vândă pe Deian Sorescu. După ce i-a exclus pe Steliano Filip și Cosmin Matei, antrenorul vrea să se dispenseze și de Sorescu. Acesta a fost nemulțumit pe toată durata sezonului, după ce a ratat un transfer în vară. În plus fotbalistul a avut și mai multe clinciuri cu antrenorul, pentru locul unde să fie utilizat de antrenor.

Așa că gruparea din Ștefan cel Mare este pregătită, de data aceasta, să încaseze o sumă importantă pentru singurul fotbalist care poate aduce, acum, bani la echipă. Dinamo speră să câștige 1 milion de euro pe jucător.

Dinamo e gata să îl vândă pe Deian Sorescu. Fotbalistul este urmărit de două echipe

Mijlocașul de bandă mai are contract până în 2023, așa că ar fi un moment bun ca Dinamo să încaseze o sumă frumoasă pentru un jucător care nu a dat randament decât în unele momente. „Câinii” cer 1 milion de euro, sumă considerată acceptabilă de cei care îl urmăresc pe Sorescu. Mai mult, Dinamo ar dori și un procent dintr-un viitor transfer.

Știu că este interes pentru el, de altfel clubul a decis să dea mandat pentru două echipe din campionate europene bune. Cerem 1 milion de euro, este un fotbalist care merită acești bani.  jucător polivalent. Poate juca fundaș dreapta, mijlocaș dreapta și mijlocaș stânga. Știu că este dorit și pe la noi, de FCSB. Dar nu mi-aș dori să plece în Liga 1.

A trecut printr-o perioadă grea. Am înțeles că au fost două oferte în trecut, cu un contract bun pentru el. Poate acum va avea șansa lui, a declarat Mircea rednic, la o conferință de presă

Rednic nu mai este supărat pe Deian Sorescu. „Este cel mai bun jucător al nostru”

După meciul cu Chindia, Mircea Rednic a fost foarte nervos pe fotbalistul care a marcat 7 goluri în acest sezon. Acum, însă, antrenorul s-a mai liniștit și a revenit la gânduri mai bune. Rednic așteaptă ca Sorescu să ajute Dinamo îna cest două partide importante, cu Mioveni și Farul.

Nu mi-am pierdut răbdarea cu el. E un jucător foarte bun, poate face diferența. I-am spus: „Tu ai pierdut multe, acum o iei de la zero. Relația cu fanii nu e OK. Ei te apreciază când dai mult. Noi avem nevoie de tine, dar vreau să fii prezent” a declarat antrenorul grupării din Ștefan cel Mare, în cadrul conferinței de presă.

Urmăriți Playsport.ro și pe