Florin Răducioiu, fostul mare atacant al echipei naționale, este încrezător că Dinamo va câștiga derby-ul cu FCSB, în ciuda diferenței mari de puncte dintre cele două echipe în clasament.
Răducioiu crede că acest meci poate însemna revenirea lui Dinamo la o formă cât mai bună în Superligă.
„Sunt convins că Dinamo va câștiga acest derby. O spun foarte clar! Ăsta poate să fie momentul culminant al lui Dinamo de a reîntoarce trendul. Motivaţie mai mare ca aceasta nu există, aceea de a bate pe FCSB”, a declarat Răducioiu pentru Orange Sport.
Becali poate pierde 600.000 de euro
În același timp, FCSB, liderul Superligii, se pregătește pentru perioada de transferuri din iarnă. Primul transfer important ar putea fi o revenire.
În luna august a acestui an, Malcom Edjouma ajungea de la FCSB la Bari, sub formă de împrumut pentru un an. Pentru această mutare, italienii au plătit 200.000 de euro și ar urma să mai plătească alți 600.000 de euro în cazul unui transfer definitiv. Însă oficialii clubului italian iau în calcul o eventuală despărțire de mijlocașul francez în iarna acestui an.
„Am spus-o de multe ori, Edjouma este un fotbalist străin. M-am concentrat pe profilul lui pentru că aveam nevoie de un mijlocaș cu cifre bune. Știu foarte bine că transferul unui fotbalist străin reprezintă o necunoscută, pentru că nu ști niciodată dacă va reuși să se adapteze
Dacă l-am fi adus să fie titular, privind evoluţiile lui până acum, cu siguranţă nu aş fi mulţumit de transfer. Dar avem multe soluţii pe acea poziţie, aşa că nu m-aş concentra prea tare asupra lui. Noi avem mulţi fotbalişti şi nu ştim unde să îi punem. Îl aşteptăm, acum începe să înţeleagă mai bine limba. Dacă nu se va adapta, vom face o schimbare”, a declarat Ciro Polito, directorul sportiv al clubului din Serie B..
Derby-ul dintre Dinamo şi FCSB va avea loc duminică, de la 20:30. FCSB este lider în clasament, cu 34 de puncte obţinute în 16 etape, în timp ce Dinamo se află pe 15, cu 10 puncte în 16 etape.