Echipa bucureşteană Dinamo a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu Oţelul Galaţi, în etapa a treia din Superligă.
Dinamo a controlat prima repriză a meciului de la Galaţi, iar alb-roşii şi-au creat primele ocazii la poarta gazdelor. Alex Pop a şutat periculos în minutul 26, însă Dur-Bozoancă a respins. Ulterior, gălăţenii au cerut penalty după un duel între Pedro Nuno şi Pascual, însă arbitrul George Roman a lăsat jocul să continue.
Elevii lui Nuno Campos au intrat în avantaj la pauză după ce Alberto Soro a deschis scorul în minutul 42. Arbitrul VAR a avut nevoie de aproximativ cinci minute pentru validarea reuşitei, iar Dinamo a intrat la vestiare cu avantaj minim.
După pauză, echipa gazdă a echilibrat jocul, iar Andrezinho a trimis pe lângă poartă în minutul 56. Patrick a egalat în minutul 67, cu un şut de la marginea careului. Dur-Bozoancă a intervenit apoi la şutul lui Mazilu, în minutul 75.
Armstrong şi Mărginean au irosit o ocazie uriaşă în aceeaşi fază, în minutul 84, iar Bellaarouch l-a blocat pe Andrezinho în minutul 90. Partida Oţelul Galaţi – Dinamo s-a încheiat 1-1.
În clasament, Oţelul ocupă locul al treilea, cu cinci puncte, iar Dinamo este imediat în spate, cu patru puncte.
Oțelul: Dur-Bozoancă – H. Sylla, Zhelev, P. Iacob, Kazu – A. Ciobanu, Joao Lameira – Bordun (Al. Bălănică 74), Pedro Nuno, Andrezhino – Patrick (Paulino 85). Antrenor: Stjepan Tomas
La finalul partidei, Nuno Campos a vorbit atât despre rezultat, cât şi despre evoluţia echipei.
„E un rezultat corect. Am făcut destule să câştigăm meciul ăsta, am avut şanse de 2-0, iar ei la prima jumătate de oportunitate au marcat. Ştiam că e o echipă grea, Dinamo nu mai câştigase aici de patru partide, dar azi am fost aproape. Jucătorii au alergat mult. Încerc cu toate echipele să facem pressing, dar vom reuşi în timp. Anumiţi jucători au venit cu o săptămână înaintea startului campionatului şi facem totul pentru a-i aduce la nivel pe toţi, să-i facem să se îmbunătăţească. Suntem pe un trend ascendent, am produs ocazii, unele n-au fost clare că discutăm şi despre ultima pasă, dar încearcă să facă şi ne-am comportat bine.
Karamoko nu s-a antrenat, a avut o problemă minoră şi nu folosim jucători care nu se antrenează.
Vom reuşi să facem acest pressing dorit, pentru unii e mai uşor, pentru alţii mai greu, dar sunt anumiţi jucători care au venit pe parcurs. Simt că echipa creşte, cu toate dificultăţile pe care le avem. E un început al procesului.
Aştept să mai apară şi jucători, ştiu că conducerea încearcă să rezolve problema.
Musi e mai bun în anumite mişcări, iar asemenea meciuri îl ajută să se ducă în profunzime, dar şi să ajungă în combinaţii. Face o treabă foarte bună când lucrăm cu el, dar mai e nevoie de timp. Trebuie să continuăm să muncim şi să îmbunătăţim lucrurile”, a declarat antrenorul lui Dinamo, Nuno Campos.