„Dinamo refuză să joace fotbal. Iar atunci când o face, te îngrozește ce pune în practică”. Analiza lui Cătălin Alexandru după săptămâna neagră a „câinilor”

Recunosc că am avut probleme în a-mi culege gândurile după ultimul meci al lui Dinamo, cu Oțelul.

Descumpănire, dezamăgire, frustrare, supărare, îngrijorare și teamă, un adevărat cocktail de emoții negative după un meci care asta a avut darul să îmi ofere. Dinamo nu prea oferă puncte în ultima vreme, dar ne oferă multe alte dificultăți și se pare că acest playout ne va îmbătrâni cu câțiva ani.

Ce este foarte greu de înțeles pentru mine, dar și pentru alți susținători ai echipei: de unde a venit acest regres? De ce echipa care lua 13 puncte dintr-un total de 18 acum puțin timp resimte teama propriei umbre? Dinamo refuză să joace fotbal și, atunci când joacă, te îngrozește ce pune în practică. Ca să fiu corect în analiza jocului ofensiv, trebuie să fiu și dur. Dinamo s-a prezentat în ultima vreme cu o lipsă de creativitate ofensivă care ar face să plângă un fan al acestui sport. Nici nu vreau să fac comparații între ce se joacă în playout și competițiile europene, deoarece sunt două sporturi diferite.

Dinamo se prezintă acum precum o echipă epuizată fizic și mental, lipsită de orice fel de idei creative și incapabilă să străpungă apărarea adversă. Nu pot să nu îmi adresez întrebare: de ce?

De ce am ajuns să fim echipa care practică cel mai slab calitativ fotbal ofensiv din playout? Este vorba despre jucători, despre problemele vechi din mercato, despre incapacitatea de a aduce un atacant, un marcator? De ce nu mai avem vlagă, intensitate în duelurile unu contra unu, de ce la Dinamo nu își asumă niciun jucător responsabilitatea unui acțiuni individuale, de ce mijlocul atât de lăudat, nu mai ține jocul? Întrebări mometan fără răspuns. A intervenit presiunea rezultatului în cazul unor jucători, așa pare. Dar ultimul argument are la fel de multă stabilitate precum Dinamo în prelungiri, nu tocmai pentru astfel de meciuri au fost aduși jucători cu meciuri în echipele naționale, cu meciuri în primele ligi europene?

Dinamo se zbate, pe merit, în subsolul clasamentului, incapabilă să scape din zona roșie și cel mai grav, jocul nu oferă perspective grozave. Dinamo a ajuns în același punct de acum câteva luni, cu o posesie sterilă, control al balonului fără nicio idee de continuare a fazei.

În 2024, controlul mingii fără incisivitate, fără a aduce oameni în jumătatea adversar, e că și cum ai practica indirect un joc defensiv. Dacă pe fază de construcție mingea ajunge tot la Adnan Golubovic, faci ceva greșit. Cam greu să ataci când ai atât de mulți jucători de profil defensiv sau cu sarcini defensive. Atunci se pune întrebarea: cine să dea gol? Politic nu seamănă deloc cu jucătorul dinaintea accidentării, măcar el are această scuză, dar restul? În cel mai important moment al sezonului, vedem iar capete plecate la finalul partidelor, în loc să vedem spirit de luptă.

Kopic nu mai este chiar KLOPPic

Noi putem avea întrebări, dar răspunsurile doar Kopic le poate oferi. După seria excelentă amintită anterior, deja erau glume pe rețelele de socializare, cu transformarea lui Kopic în KLOPPic. Am mai afirmat acest lucru, munca de antrenor este una tare grea și cine se înhamă la ea merită tot respectul. Astăzi ești respectat și adulat, într-o lună ti se poate cere demisia. Ceea ce se întâmplă și la noi. Nu toți fanii, dar corul criticilor primește întăririle pe care și ofensiva noastră spera să le primească în iarnă.

Așa este în fotbal din România, de la Kloppic te transformi în „cine l-a adus pe el în România?”. Acum o luna era întrebarea: ,”cine l-a adus pe Kopic la Dinamo?'”. Puneți întrebarea acum și veți vedea altă nuanță. Personal, nu mi-am pierdut încrederea în el, dar cred că trebuie să schimbe ceva în discurs, în pregătire, în așezare, în abordarea meciurilor, pentru că jocul nostru previzibil pare să fi fost citit de adversari. Nu vreau să punem în practică teoria nebuniei, să facem același lucru și să sperăm la rezultate diferite.

Nu mă leg neapărat de declarațiile de la finalul meciului, ele sunt generalități: „Am controlat jocul”, „Am avut ocazii”, „Trebuie să ne concentrăm mai mult”. Pe de altă parte, pentru a găsi o soluție, trebuie să accepți că ai o problemă. Nu, Dinamo nu a controlat jocul, nu și-a creat ocazii, Dinamo a jucat rău, foarte rău, cu nimic mai presus de meciul de la Galați din urmă cu 6 luni.

Finală în adevăratul sens al cuvântului

Jucătorii și-au făcut-o cu mâna lor, cu doar un punct obținut în primele trei etape din playout. Desigur, aportul arbitrilor nu poate fi negat la această zestre minusculă, dar acum presiunea a crescut și mai mult. Dacă vorbeam la modul metaforic de finale, poate să le dăm o notă și mai importantă meciurilor, acum chiar putem vorbi de finale, în adevăratul sens al cuvântului. Nu o să le placă, dar acesta este adevărul, avem meciuri de totul sau nimic. Primul, cu Iași, pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică

Suporteri maturi nu vor fi pe stadion, doar micii dinamoviști vor avea acces. Dinamo trebuie să lupte pentru victorie de parcă tot sezonul este în joc. În fond, cam așa și e. Suporterii au cerut spirit de luptă, de sacrificiu, acum este ”do or die”. Dacă Dinamo învinge, ajunge pe loc de baraj. În caz contrar, situația tinde să devină fără ieșire. Cu un succes, nu se rezolvă nimic, în fond, doar te muți la următoarea finală și tot așa, până la deznodămân. Așa ne va fi finalul sezonului.
Scuza presiunii nu ține, de acum Dinamo trebuie să se gândească la soluții, la a găsi variante de ieșire din criză. Dacă au într-adevăr apreciere pentru eforturile și susținerea fanilor, să învețe ceva din spiritul de sacrificiu, din a oferi tot din ce ai la dispoziție. Ușor nu a spus cineva că este, la Dinamo ce a fost facil în ultimii ani? Totul o luptă continuă, suișuri și coborâșuri constante, dar e momentul lor, al jucătorilor. Până la capăt!