Dinamo, remiză pe terenul lui FC Argeș. Ce antrenor a fost mai mulțumit după rezultatul de la Mioveni: ”Am demonstrat”

PLAYSPORT 24.10.2025, 23:15
Dinamo, remiză pe terenul lui FC Argeș. Ce antrenor a fost mai mulțumit după rezultatul de la Mioveni: ”Am demonstrat”

FC Argeş şi Dinamo au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 14-a din Superliga României.

Remiză la Mioveni

Musi a înscris în minutul 5, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Tot Dinamo a lovit bara, în minutul 24, prin Mărginean, pentru ca în minutul 35 Boateng să deschidă scorul cu o lovitură de cap.

După numai cinci minute, Robert Moldoveanu a egalat pentru piteşteni, cu un şut care a fost deviat în plasă de Stoinov. Repriza secundă nu a mai adus faze importante de poartă şi tabela a rămas neschimbată.

În urma acestui rezultat, ”câinii” sunt pe locul patru în clasament, după 14 etape, iar argeşenii se clasează pe cinci. Ambele au câte 24 de puncte.

Concluzia lui Zeljko Kopic

„FC Argeş a închis jocul când a schimbat în cinci fundaşi. Am meritat să deschidem scorul, dar am fost egalaţi la prima fază şi FC Argeş nu a avut vreo ocazie până atunci. La pauză le-am spus băieţilor să lupte, dar în repriza a doua n-am găsit soluţiile şi ăsta e rezultatul.

Nu se câştigă uşor cu FC Argeş la Mioveni. Pe fază defensivă trebuie să fim concentraţi, să nu mai greşim. Am făcut schimbări ca să ne impunem cu jucătorii pe linia a doua. Am încercat să producem altfel situaţii şi apreciez efortul jucătorilor mei.

Mai avem peste jumătate de sezon de jucat şi trebuie să fim echilibraţi şi să luăm puncte. Nu ne uităm în sus sau în joc”, a declarat antrenorul croat al lui Dinamo, după cele 90 de minute de la Mioveni.

Reacția lui Bogdan Andone

„A fost un rezultat echitabil, Dinamo a controlat posesia, dar e echitabil. E un punct meritat. Am demonstrat cu celelalte echipe din top că am jucat un fotbal ofensiv, am marcat şi am câştigat meciuri, dar am întâlnit o echipă omogenă, care lucrează cu acelaşi antrenor de doi ani şi care are calitate la jucători.

La fazele fixe mi-a fost teamă, pentru că au jucători înalţi şi am primit gol din fază fixă, dar am făcut efort şi un joc tactic bune.

Normal că abordăm fiecare meci la victorie. Suntem meciuri când putem juca ofensiv, meciuri în care trebuie să ne adaptăm la ce se întâmplă pe teren şi să ne apărăm. Tot ce se întâmplă la club e pozitiv, de la Dani Coman în jos totul se face foarte bine şi suntem o echipă care încercă un fotbal pozitiv.

Dacă vom avea şansa să ne batem la play-off în ultima etapă a sezonului regulat, atunci o vom face. Mai avem nevoie de jucători, de calitate, de multe lucruri, că e primul an de Liga 1”, a spus antrenorul nou-promovatei, Bogdan Andone.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622