Inter Milano a pierdut, miercuri seara, meciul cu norvegienii de la Bodo/Glimt, 1-3, în prima manșă a play-off-ului din UEFA Champions League.
Fet (20), Hauge (61), și Hogh (64) au marcat pentru Bodo/Glimt, în timp ce Esposito (30) a punctat pentru italieni.
Cristi Chivu s-a arătat optimist în ciuda înfrângerii din Norvegia și i-a asigurat pe fanii lui Inter că nu e nimic pierdut pentru că urmează partida retur!
„Echipa a încercat, a avut o atitudine bună. Am fost puţin surprinşi de tranziţiile lor la unele mingi pierdute şi am plătit preţul. În ciuda dificultăţilor şi a frigului, am încercat, dar aceasta nu este o scuză. Acum trebuie să facem inventarul, avem câteva mici probleme după acest meci.
Peste trei zile jucăm la Lecce şi apoi vedem cum abordăm returul. După părerea mea, l-am pierdut pe Lautaro, s-a accidentat. Dar mai sunt şi alţi jucători de evaluat mâine.
Am cerut puţină presiune asupra purtătorului de balon, dar asta nu a fost problema. Am fost lăsaţi liberi în atacurile noastre. Ei au viteză şi intensitate, sunt obişnuiţi să joace pe acest teren, dar asta nu e o scuză. Din păcate, am avut acea ocazie la 1-1 pe care am fi putut-o gestiona mai bine, iar apoi am primit două goluri identice.
Totul este încă deschis, mai este manşa secundă. Ştim că pot fi dificili în tranziţie, dar vom face tot posibilul să avansăm în competiţie”, a spus Cristi Chivu, după meci, citat de tuttomercatoweb.com.