După câteva zile de negocieri „la sânge”, Dinamo e foarte aproape să numească un antrenor principal în locul lui Ovidiu Burcă. În pole-position se afla până mai ieri Florin Bratu, dar conducerea a decis să meargă pe mâna unui străin.
Croatul Zeljko Kopic a ajuns la București pentru discuțiile finale, iar șansele ca numirea sa să se producă în această seară sunt cât se poate de mari. Fanii au mari emoții, însă.
Dacă va prelua banca tehnică a „câinilor roșii”, Kopic va trebui să producă rezultate cât mai curând cu putință, astfel încât să poată evita retrogradarea la finalul sezonului. Misiunea este extrem de dificilă, iar parcursul său din ultima perioadă nu le dă mari speranțe suporterilor.
Liber de contract din decembrie 2022, tehnicianul croat a activat ultima oară în Bulgaria, la Botev Plovdiv. Doar 15 meciuri a rezistat până să fie dat afară, pe fondul rezultatelor dezamăgitoare: 6 victorii, un egal, 8 înfrângeri.
Anterior a pregătit-o pe Dinamo Zagreb, dar nici această experiență nu a fost reușită: 19 meciuri, 13 victorii, 2 rezultate de egalitate și 4 înfrângeri. Se poate lăuda, totuși, cu primul succes obținut de o echipă croată pe terenul uneia engleze, 1-0 cu West Ham, în Europa League. Tot atunci s-a impus cu același scor și în fața Sevillei, dar pe propriul teren. CV-ul său le mai cuprinde pe Pafos, Hajduk Split, Slaven Belupo, NK Zagreb, Cibalia și Lucko.
Până la sosirea lui Kopic în Capitală, în spațiul public s-au vehiculat o mulțime de variante pentru postul de antrenor principal al lui Dinamo. Printre ele s-a numărat și Liviu Ciobotariu, proaspăt demis de la Sepsi.
Chestionat pe marginea subiectului, acesta a afirmat răspicat că nu a purtat discuții cu oficialii „câinilor roșii”. Există, în schimb, interes din partea unor echipe de peste hotare.
„Am venit la București, dar sunt la fel de aproape de Dinamo pe cât eram de la Sf. Gheorghe. Adică nici 1% numele meu nu a fost luat în discuție la Dinamo. Cel puțin nu cu știința mea. Și nu o spun așa, ca să o spun, ci apăsat! Pentru că nu e ok să se folosească numele meu și să se lase de înțeles că s-a negociat cu mine, pentru că nu e adevărat.
Adică l-aș fi mințit și pe domnul Dioszegi?! Eu eram la Sepsi și discutam cu Dinamo sau cu altcineva? Fals, eu nu sunt așa! Nu vreau ca lumea să rămână cu impresia că Dinamo mi-a dat 3 lei, eu am cerut 4 și nu ne-am înțeles. Dacă era ceva, aș fi recunoscut.
Chiar există un interes din străinătate, aștept să văd dacă se concretizează ceva, pentru că de la intenție la semnătură este distanță lungă. Altfel, că vorbim de Dinamo, le urez baftă multă celor de acolo! Să le reușească planul pentru salvarea echipei!”, a declarat Ciobotariu pentru digisport.ro.