Rapid a pierdut în fața Voluntariului, 1-2, și a ratat șansa de a se apropia de vârful clasamentului.
De la victoria cu FCSB, de pe 5 noiembrie, giuleștenii n-au mai câștigat niciun meci. Au pierdut cu U Cluj și Voluntari și au terminat la egalitate cu Botoșani și Sepsi. Mai mult, au ieșit și din Cupa României după 0-0 în Giulești cu CFR Cluj.
Perioada dificilă din joc și criza de rezultate a lăsat urme adânci pe fețele tuturor celor din Giulești. La finalul partidei cu Voluntari, jucătorii, antrenorul Bergodi și șefii au fost imagini ale dezastrului. Prim-planurile televiziunilor deținătoare de drepturi au transmis dezamăgirea din Giulești. Șucu a văzut meciul alături de acționarul minoritar Victor Angelescu și de Răzvan Raț. Patronul Rapidului a apărut apăsat, privind în gol, neatent la nimic din ce se întâmpla în jurul său.
Săpunaru, Funsho, Ioniță și Albu n-au putut fi nici ei consolați, în timp ce fotbaliștii Voluntariului încercau să-i încurajeze.
