Edi Iordănescu l-a lăsat în afara lotului pentru disputa cu Andorra pe mijlocașul Darius Olaru (25 ani), însă a fost aspru criticat pentru această decizie de Mihai Stoica.
Dorin Goian, fostul internațional, a ținut să intervină și el în cazul Olaru, iar verdictul său nu lasă loc de interpretări.
Louis Munteanu, Bogdan Racovițan și Darius Olaru au fost jucătorii la care a renunțat Edi Iordănescu pentru partida contra Andorrei, din etapa a 8-a a preliminariilor pentru Campionatul European. Din această listă, cel mai mult a suprins numele căpitanului celor de la FCSB, cel care conform lui Edi Iodănescu s-a accidentat la antrenamente.
Olaru a călcat strâmb la antrenament. Am discutat și cu staff-ul de la FCSB. A fost în contact continuu cu noi, cu staff-ul medical, a fost sub observație. Am considerat că e foarte important ca el să aibă ultimul cuvânt.
Din toate discuțiile cu staff-ul medical, nu erau riscuri majore. Dar atât timp cât nu a fost sută la sută, am preferat să nu riscăm nimic, nici cu el, dar nici cu echipa. A fost o teamă a lui. A fost o reținere. Oli va fi bine în curând. E un triunghi între noi, staff medical și jucător, atunci când cineva are probleme. Fiți siguri că nu vom risca nimic.”, a spus selecționerul la finalul partidei de la București.
Mihai Stoica a auzit comunicatul lui Iordănescu Jr., însă managerul general al liderului din Superliga, nu a acceptat această ipoteză și l-a atacat dur pe selecționer.
”Nu știu cât e de adevărat. El vorbște de comunicare, de ce triunghi e între el și staff… Triunghiul Bermudelor, poate. Aștept și eu acum. Poate doctorul nostru mi-a ascuns. Poate avea informare de la FRF și a uitat să-mi spună. E posibil și asta, dar eu nu cred că s-a întâmplat așa ceva. Să o mai taie Edi pe asta cu comunicarea..
Sunt foarte deranjat. Nu îmi place să mă ia de prost. Băi, frate, ai vrut să-l trimiți în tribună? Foarte bine. Dar de ce să inventezi asta? Chiar nu ai bărbăție? Îl trimiți în tribună? Foarte bine. Nu-l mai chemi? Bine. Îl chemi și e titular? Foarte bine. Dar ce înseamnă asta?”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Dorin Goian, fostul stoper al naționalei, pentru care a îmbrăcat 60 selecții în intervalul 2005 – 2014, a ținut să spună și el punctul de vedere legat de acest subiect. Concret, actualul tehnician al celor de la Foresta Suceava îi ia partea lui Edi Iordănescu.
Nu cred că un antrenor nu ar folosi un jucător bun, se faultează singur acel antrenor. El a stat cu jucătorii, i-a observat pe fiecare în parte, așa că decizia de a forma primul 11 sau lotul este doar a lui. Echipa a câștigat, e pe primul loc, trebuie să-i dăm credit. Poate că așa a fost, să-l protejeze pe Olaru. Acum, indiferent dacă a fost sau nu, dacă echipa a câștigat și are șanse de calificare înseamnă că a procedat corect.”, a spus Dorin Goian, în exclusivitate, la Playsport Review.
România – Andorra s-a încheiat cu scorul de 4-0 în favoarea ”tricolorilor”, cei care s-au instalat, pentru moment, pe primul loc al grupei E.