Pentru două vedete din handbalul mondial, acest sezon este ultimul dintr-o carieră strălucită. Cele două se luptă în campionatul intern, pentru că joacă la cele două mari rivale CSM București și Rapid.
Cele două franțuzoaice Siraba Dembele şi Alexandra Lacrabere sunt legitimate la CSM București și Rapid și au fost colege și la naționala Franței. După ce au câștigate toate trofeele posibile la nivel internațional, acestea și-au anunțat intenția de a se retrage la finalul acestui sezon. Dembele este la CSM încă din 2020 și speră să câștige Liga Campionilor pentru a încheia cariera cu succes.
Am mai zis-o în 2022, dar acum sunt sigură. A sosit momentul să îmi opresc cariera sportivă la sfârşitul sezonului. Chiar dacă din punct de vedere fizic încă mă simt în mare formă la vârsta de 36 de ani, cred că este momentul potrivit, a spus Dembele potrivit L’Equipe.
În schimb Lacrabere nu este o jucătoare importantă la giuleșteni. Handbalista de 35 de ani nici nu mai simte nevoia să își continue cariera. Aceasta a recunoscut că nu a mai evoluat din toamnă și este decisă ca în vară să spună stop carierei.
Carlos Viver pleacă pentru a-i face loc lui Kim Rasmussen, antrenorul care a câștigat Liga Campionilor cu CSM București în 2016. Primul obiectiv impus de conducere pentru noua bancă tehnică este calificarea în sferturile de finală din Ligă. Rapid a terminat Grupa B pe locul 4 și va întâlni în play-off Krim Ljubljana pentru un loc în top 8. În cazul în care va depăși campioana Sloveniei, Rapid va da peste norvegiencele de la Vipers.
Despărțirea de Carlos Viver a fost anunțată de Rapid printr-un comunicat de presă în care i-au fost menționate principalele realizări.
Carlos Viver, proaspăt vicecampion mondial cu naționala Spaniei, a ajuns la Rapid cu gânduri indraznete, deși obiectivul de moment era doar mentinerea in Liga Florilor. (…) Sub comanda lui Carlos, fetele noastre au uluit insa handbalul romanesc și au produs minunea; Rapid – campioană națională, dupa o luptă epuizanta dusa pana în ultima etapă. Ce a urmat…ceva de poveste. Rapid a impresionat Europa handbalistica, nu doar prin cea mai frumoasă atmosferă din competitie, ci si prin rezultatele senzaționale, se meționează în mesajul publicat de Rapid.
Bogdan Vasiliu, șeful handbalului la Rapid, este cel care a insistat pentru numirea lui Rasmussen. Danezul era liber de contract din februarie, după ce se despărțise de naționala Coreei de Sud.