Dragoș Nedelcu a renunțat la bani mulți pentru a scăpa de Gigi Becali. Mijlocașul defensiv în vârstă de 24 de ani a plecat sub formă de împrumut pentru un sezon la Fortuna Dusseldorf în 2. Bundesliga. Fotbalistul a ajuns la echipa care a terminat pe locul 5 sezonul trecut în liga secundă germană, deși inițial Gigi Becali anunțase că l-a cedat în Cipru.
L-am împrumutat în Cipru. L-am înțeles pe băiat. Deși am zis că nu vreau să dau drumul ăstora mai importanți din echipă, am făcut o excepție pentru Nedelcu. O să aflați cât de curând toate detaliile transferului, dar el oricum o să se ducă cu Mirel și la Olimpiadă.
Păi dacă nu mai vrea să joace pentru că ploua. El nu voia să mai joace pentru că ploua. Jucătorii ăia își dădeau viața și el nu voia. Pleacă Nedelcu, dar trebuie să scot banii pe el. Eu vreau 2 milioane pe el. M-a costat două milioane transferul, plus 800.000 salariu”, a spus Becali inițial pentru ProSport.
În cele din urmă s-a dovedit ca de fapt Gabriel Simion fusese cedat de FCSB în Cipru, la Aris Limassol, în vreme ce Dragoș Nedelcu a ajuns în Germania. Fotbalistul venit la echipa roș-albastră în 2017 de la Viitorul pentru 2 milioane de euro a renunțat la o sumă importantă de bani pentru ca mutarea să se facă. El nu a jucat foarte mult în ultimele luni, iar atunci când a făcut-o a fost criticat de Gigi Becali.
Astfel că a acceptat un salariu mai mic la Dusseldorf decât cel pe care îl avea la FCSB. Potrivit GSP.ro, Nedelcu va avea în Germania un salariu lunar de numai 12.000 de euro, spre deosebire de 15.000 de euro cât avea la echipa roș-albastră. El va avea însă în contract anumite bonusuri de performanță care ar putea compensa diferența de 3.000 de euro.
Transferul lui Nedelcu în Germania a reprezentat o veste extrem de proastă pentru Mirel Rădoi. Antrenorul selecționatei olimpice a României nu se va putea baza la Tokyo pe mijlocașul defensiv întrucât oficialii Fortunei Dusseldorf nu au fost de acord să îl lase la această competiție.
Am considerat că este o oportunitate pentru mine să mă dezvolt ca fotbalist şi ca om. Nu pot să zic că am aşteptat cu nerăbdare această ofertă, am vrut să fie bună pentru mine. Nu mă aşteptam să fie atât de rapide negocierile. Domnul Becali nu mi-a transmis nimic. Nu am vorbit cu nimeni. Merg la un club de tradiţie din Germania şi e normal să fie presiune.
Îmi doream enorm să particip la Jocurile Olimpice, dar asta a fost situaţia. Mi-au zis din start că asta este dorinţa lor şi nu am avut ce să fac”, a declarat Nedelcu la plecarea din România.