Drăguş consideră că înfrângerea cu Corvinul este nedreaptă: „Ne-au dat gol la primul şut pe poartă, noi am avut 21 de şuturi şi n-am înscris”

PLAYSPORT 08.11.2026, 14:40
Drăguş consideră că înfrângerea cu Corvinul este nedreaptă: „Ne-au dat gol la primul şut pe poartă, noi am avut 21 de şuturi şi n-am înscris”

FCSB a pierdut al treilea meci consecutiv în toate competiţiile, 0-1, cu Corvinul Hunedoara.

„Luăm din nou gol la primul şut pe poartă. Ei se închid şi încercăm fără succes să marcăm. Avem 11 şuturi pe poartă, 21 spre poartă. E un moment mai complicat, trebuie să ridicăm capul. Nu avem altă variantă, trebuie să mergem înainte! Trebuie să trecem peste, nu trebuie să ne plângem de milă.

Trebuie să vedem cum putem înscrie mai mult, e deja al treilea meci fără gol. Aşa e fotbalul, trebuie să profităm de această pauză şi să ne pregătim bine.

E o mândrie şi o onoare că am fost căpitan. Era cu atât mai frumos dacă şi câştigam. Am încercat să venim cu mingi din mai multe poziţii, să îi surprindem şi să atacăm prin toate modurile. În această seară nu am reuşit. Toate echipele vor să câştige contra noastră, trebuie să ne obişnuim şi să învăţăm din asta.

Chiar dacă am pierdut şi la U Cluj… Problema e că nu am marcat, dar ca joc am arătat bine. Cu Rapid am arătat bine, au intrat ocaziile. Cred că e şi o chestie mentală când primim gol! Sezonul e lung, trebuie să învăţăm să trecem peste asta.

Vom reuşi cu siguranţă să trecem peste acest moment! E bine că a venit pauza şi avem timp să lucrăm. Am încredere că nu se va mai repeta acelaşi lucru în meciul viitor” , a spus Denis Drăguş.

FCSB – Corvinul 1-0

Corvinul a învins-o, sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, pe FCSB, în etapa a 15-a din Superligă.

Denis Drăguş a ratat prima ocazie mare de gol a gazdelor, în minutul 18, când a şutat peste poartă. Oaspeţii au replicat prin ocazia lui Yeboah, care a trimis peste transversală, în minutul 34, iar şapte minute mai târziu, Fabry a şutat de la distanţă, plasat, surprinzându-l pe Târnovanu şi deschizând scorul.

Tot echipa lui Maxim a ratat o mare ocazie în minutul 58, când Târnovanu a scos şutul lui Pîrvulescu. La cealaltă poartă, Frânculescu a respins foarte bine la  Drăguş, în minutul 62, tot atacantul bucureştean ratând în minutul 83.

În cele din urmă, Corvinul s-a impus la Bucureşti, cu 1-0, în faţa celor de la FCSB, şi a trecut peste bucureşteni în clasament, fiind pe locul 7, cu 22 de puncte. FCSB e pe 8, cu 21 de puncte.

IFrame

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622