Drăgușin are un nou antrenor. Tottenham a plătit 10 milioane de lire sterline pentru a-l aduce pe banca tehnică

PLAYSPORT 13.06.2025, 11:38
Drăgușin are un nou antrenor. Tottenham a plătit 10 milioane de lire sterline pentru a-l aduce pe banca tehnică

Tottenham Hotspur a anunțat numirea danezului Thomas Frank în funcția de antrenor, al șaselea în decurs de șase ani pentru londonezi, în locul australianului Ange Postecoglou, concediat după ce a câștigat trofeul Europa League și un loc 17 în Premier League.

Managerul în vârstă de 51 de ani a semnat un contract pe trei sezoane, până în 2028, cu clubul din nordul Londrei, la care evoluează și românul Radu Drăgușin.

Tottenham a transmis, prin intermediul unui comunicat, că a adus la conducerea tehnică a echipei ‘unul dintre cei mai inovatori antrenori din fotbal’.

Frank s-a aflat pe banca tehnică a altei echipe londoneze, Brentford, cu care a promovat în Premier League în 2021, înainte de a o menține în elita engleză în ciuda vânzării constante a celor mai buni jucători ai săi.

Sub conducerea sa, ‘albinele’ au încheiat pe locul zece în ultima ediție de campionat, la zece puncte de locul 5, ultimul care a asigurat calificarea în Liga Campionilor.

El o va ghida pe Tottenham în sezonul viitor în Liga Campionilor, unde s-a calificat grație trofeului cucerit în Europa League, după o finală cu Manchester United.

În ciuda acestui trofeu, primul pentru Tottenham după 17 ani, Postecoglou, care a venit în vara lui 2023 de la Celtic Glasgow, a plătit pentru parcursul dezastruos din ultima ediție de campionat, încheiată pe locul 17, primul deasupra zonei retrogradării.

Contractul Frank cu Brentford era valabil până în 2027 și cuprindea o clauză de plecare estimată, conform presei britanice, la aproximativ 10 milioane de lire sterline.

Tottenham va întâlni echipa Paris Saint-Germain, câștigătoarea Ligii Campionilor, pe 13 august în Supercupa Europei, la Udine, în Italia.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622