Dacă e cineva care nu suportă bilanțurile de la final de an, eu sunt ăla! Ce-a fost bine, ce-a fost rău, ce s-ar putea îmbunătăți sau ce-ar putea merge și mai rău, după caz. Nu gust deloc!
Doar că, rememorând anul 2021, mi-am dat seama că, în cazul sportului românesc, e atât de simplu să faci un bilanț. De ce? Pentru că toate au mers prost. Sau foarte prost! Ok, poate că sunt și câteva lucruri bune care s-au întâmplat, dar sunt atât de neînsemnate, că nu merită amintite.
Înainte de orice, a fost an pandemic. Iar asta a însemnat tribune goale și arene în care s-au auzit ca niciodată urlete de antrenori nervoși, ori neputința unor sportivi. Cred că nici tenismanilor nu le-a fost ușor cu atâta liniște… La fotbal ne-a fost cel mai ușor, pentru că ai noștri erau deja obișnuiți să joace cu 2-300 de cetățeni în tribune.
Liniștea pandemică a fost de-a dreptul asurzitoare la Tokyo. Jocurile Olimpice 2020 care s-au ținut în 2021 au fost ca un Moș Crăciun venit la ușă cu o pungă de la Mega… goală. Mai bine stătea acasă!
O Olimpiadă fără sare și fără piper de la care ne-am întors și mai săraci decât am plecat. O medalie de aur și 3 de argint (felicitări sincere sportivilor care le-au obținut) și un loc 46, în spatele unor țări ca Georgia, Uzbekistan ori Kosovo. Se putea mai rău? Vom afla la Paris, în 2024.
Se putea mai bine? Să ne spună Simo, Sori, Iri și Patri. Poate că au fost accidentate, poate că zborul de Tokyo este lung, poate că doar una dintre ele avea șanse la o medalie, dar gustul amar rămâne. Știți gustul ăla cu care te trezești după o noapte ”grea”? Da, mulțumim, fetelor!
De la nea gigeii din fotbalul nostru nu aveam pretenții să-și lase argații să țină mână pe stemă, la ”Deșteaptă-te, române”, pentru că pentru ei arginții sunt mai presus de argați. Dar de la voi parcă speram la ceva mai mult…
Dacă nu să înotați contra curentului, ca Miki, măcar să îl rugați pe nea Ion să vă explice nu doar cum se învestește cașcavalul, ci și de ce cântăm parcă degeaba, de peste 170 de ani, ”Deșteaptă-te, române!”.
Și pentru că ”Doamne Doamne nu doarme”, ca să citez din clasicii fotbalului nostru autohton și amărăștean, nici arginții n-au venit. Le-a fost mai foame băieților de la Karagandy și Laci și ”Băieților tineri” din Elveția, care ne-au dat cu dreptunghiu-n căpoc.
Au fost reprezentați jalnic de campioana ultimelor 4 ediții de Liga 1 în Serie C a fotbalului European, unde am mai reușit încă o dată să ne facem de baftă. Iar tabloul e complet abia acum: fosta și viitoarea campioană a țării se pregătește de insolvență. Hai, Doamne ajută la toată lumea!
Așa am ajuns să ne punem toate speranțele (care speranțe?) în ”tricolori”. Care ne-au servit o nouă deziluzie națională. Bătuți de armeni, chinuiți de lichtensteinieni și invitați de islandezi să câștige, albii noștri compatrioți s-au înecat ca de obicei la ultimul meci – un 0-0 urât care ne-a scutit de umilințe în anul glorios ce va să vie.
Bine că am avut ceva circ. Și pentru asta merită mulțumiri speciale domnul Răzvan, nea Miai și, cu voia dvs, domnul Mirel. Tot lor trebuie să le mulțumim și pentru că am avut Campionat European la București, fără echipa națională a României.
Păcat că nu mai avem selecționer, că n-avem pe cine înjura! Ne-am îmbătat cu gândul la Hagi ori Petrescu, dar atunci când PR-ul bate realitatea, ne dăm seama că suntem prea săraci ca să mai visăm. Altfel, ”sunt interese mari la mijloc”!
Sunt convins că mi-au scăpat alte prăpăstii și mai mari. Ori poate că nu vreau să mi le mai amintesc (un singur exemplu: Mondialul de handbal, de la care Cristina Neagu a lipsit, pentru că făcea echipa la Kaufland…). La lamentări și plâns de milă suntem, oricum, campioni olimpici…
Așa că voi încheia cu niște mulțumiri!
Mulțumesc, Ana Maria Brânză Popescu!
Mulțumesc, Larisa Iordache!
Mulțumesc, Marian Drăgulescu!
Întorcându-ne la lamentări, iată că suntem mai săraci cu 3 mari campioni!
Așa că, du-te de unde ai venit 2021. Și să sperăm că nu ne vom aminti cu nostalgie de tine… Asta ar fi cu adevărat trist…