Azi se dă bătălia pentru promovare! Un meci al orgoliilor are loc în Liga a 3-a, ce poate fi decisiv în stabilirea echipei care va termina pe primul loc înaintea meciurilor de baraj. Derby-ul Seriei a 4-a din Liga a 3-a are loc de la ora 15:00, pe terenul 5 din Complexul Sportiv Steaua.
UPDATE, ora 15:46. Pauză în Ghencea. 0-0 după prima repriză a meciului dintre CSA Steaua și FCSB 2.
Echipele de start:
CSA Steaua: Muşat – G. Călințaru, D. Beța, Walace, Adi Ilie – V. Bărbulescu, R. Enceanu – F. Răsdan, R. Chipirliu, E. Pacionel – Philippe Nsiah
Rezerve: Bălbărău, Neacșu, Vlad, Băjenaru, Mihăescu, Huiban, Mihalache, Zaharia, Morariu
Antrenor: Daniel Oprița
FCSB 2: Târnovanu – Pantea, Nedelcu, Soiledis, Șerban – Simion, Șut, Oaidă – Ad. Niță, Buziuc, Oc. Popescu
Rezerve: Udrea, Nicola, Gogor, Papuli, Al. Stan, L.Filip, Pandele, R. Tudor
Antrenor: Bogdan Vintilă
Chiar dacă nu au acces în incinta arenei sportive, suporterii nu au putut sta deoparte. Brigăzile din Sud și-au făcut apariția în Complexul Ghencea, afișând mesaje de susținere pentru elevii lui Daniel Oprița.
A avut loc și un moment tensionat când au ajuns fotbaliștii de la FCSB 2. Suporterii s-au apropiat de autocar, au arătat semne obscene către jucători. Unii dintre fani au vrut să pătrundă în complexul sportiv, însă au fost opriți de forțele de ordine. Totodată, fanii au scandat și afișat mesaje contra lui Gigi Becali.
Multe piedici am avut, însă am obținut ce-am visat / Am dat afară din casă un gibon agitat”, este mesajul afișat de Brigada Shadows’08.
„Intrați în ei ca lupii-n oi / Să tremure când mai aud de noi” sau „Gazde în Ghencea? Luați-vă gândul! / Nu e Berceni, aici e sfânt pământul”, sunt mesajele celor de la South Boys 2004, respectiv Old Boys 1947.

CSA Steaua și FCSB 2 se întâlnesc azi, de la ora 15:00, în derby-ul etapei a 11-a din Liga 3, Seria 4. Este meciul care va stabili, în mare măsură, ocupanta primului loc înaintea disputării dublei manșe a barajului de promovare în eșalonul secund. Cele două echipe sunt despărțite de doar două puncte în clasament. CSA Steaua este lider, cu 26 de puncte, urmată de FCSB 2, cu 24 de puncte. Este un meci al orgoliilor, pe fondul luptei dintre Gigi Becali și Armată pentru folosirea brandului Steaua. De altfel, Gigi Becali a și declarat că va face tot ce-i stă în putință pentru a o stopa pe CSA Steaua în drumul spre Liga 2. Nu va fi nicio surpriză dacă în meciul din această după-amiază în primul 11 al celor de la FCSB 2 se vor afla jucători care evoluează la echipa din Liga 1.
Echipele probabile pentru meciul dintre CSA Steaua și FCSB 2 ar putea arăta așa:
CSA Steaua: Bălbărău – Călințaru, da Silva, Beța, A. Ilie – Bărbulescu, Enceanu – Răsdan, Mihalache, Huiban – Nsiah. Antrenor: Daniel Oprița.
FCSB 2: Târnovanu – Pantea, Nedelcu, Filip, Soiledis – Perianu, Șut, Simion – Oct. Popescu, Ad. Niță, Oaidă. Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă.
În tur, pe 19 septembrie 2020, CSA Steaua s-a impus cu 2-1. Andrei Antohi marca atunci golul victoriei în ultimele minute ale întâlnirii.

Daniel Oprița a declarat că nu se sperie de duelul din această după-amiază. Își îndeamnă, totuși, „gladiatorii”, la prudență.
Nu mă sperie, dar este o echipă bună, trebuie să fim atenți. Eu zic că se joacă, sper să câștigăm. Nu ne așteptăm la un meci ușor, îi au pe Șut, Perianu, Simion… și Soiledis, chiar dacă nu a mai jucat, e un jucător bun. Buziuc joacă și el în primele ligi de mult timp, Robert Ion a jucat foarte bine la Clinceni, Oaidă e internațional de tineret”, a spus Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua București.
De partea cealaltă, Gigi Becali nici nu concepe să piardă duelul cu Steaua Armatei. Un brand care, în opinia patronului FCSB, i-a fost furat.
Cum să promoveze CSA? Meciul se joacă acolo unde e sudoarea mea, unde e munca mea. Ei au luat-o, au furat sudoarea mea. Tribunele sunt făcute de mine, gazonul, încălzirea, nocturna, parcările sunt făcute de mine. Unde joacă ei? Pe toate făcute de mine. Sunt ale mele, sunt făcute de mine! Au zis «Pe terenul astă, fă casă». Și după m-au dat afară din casă. Era paragină în Ghencea”, a spus Gigi Becali.