Dumitru Dragomir investește în fotbal. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal are pe masă două variante

Robert Zanfir 16.11.2022, 22:05
Dumitru Dragomir investește în fotbal. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal are pe masă două variante

Dumitru Dragomir (76 de ani) ar putea reveni în fotbalul românesc, la aproape 10 ani după ce a pierdut șefia Ligii Profesioniste de Fotbal. Actualul om de afaceri este interesat de preluarea unei echipe din eșaloanele inferioare.

Până să ajungă să se bată pentru supremație în fotbalul românesc, Dumitru Dragomir a ajuns să se agreseze pe stradă cu protestatarii. Fostul șef de la Ligă a avut recent un conflict violent cu Marian Moroșanu, poreclit „Ceaușescu”. Totuși, Mitică de la Ligă are lipici la mizele mari. Preferă războaiele cu Mititelu, unul dintre oamenii cu o anumită greutate în fotbalul autohton. Cert e că Mitică vrea înapoi în fotbal și ar fi demarat discuții cu primarul Clinceniului, Adrian Budeanu.

Dumitru Dragomir vrea să revină în fotbal și negociază pentru două echipe

Dumitru Dragomir ar fi interesat să devină patron în fotbalul românesc. As.ro informează că Unirea Constanţa, din Liga 2, şi Clubul Sportiv „Liceul cu Program Sportiv Helmut Duckadam”, din liga a patra, ar fi țintele fostului șef al Ligii Profesioniste.

Ambele echipe se pregătesc în baza din Clinceni și, conform sursei citate, Mitică ar fi cerut acordul primarului din localitate pentru a demara negocierile.

Nu e glumă! Dumitru Dragomir, investitor la Dinamo?

Numele lui Dragomir nu ar fi pentru prima dată implicat într-o posibilă negociere pentru preluarea unui club. Ex-președintele LPF a fost interesat să investească la Dinamo. Mitică de la Ligă chiar a discutat cu Dorin Iacob și Vlad Iacob, oamenii care încearcă să găsească investitori dispuși să bage bani în clubul din Ștefan cel Mare.

Dorin Iacob, analist politic, a prezentat la Playsport Live toate informațiile din culisele contactului cu Mitică Dragomir.

„La domnul Dragomir ne-am dus să ne consultăm cu el. M-a întrebat dacă vrem să investim la Dinamo. Chiar s-a arătat dispus să ajute financiar, dar în condițiile și filosofia dumnealui. Dar aceste mecanisme trebuie discutate și cu alți parteneri. În acest moment, nici nu îl putem exclude dar nici nu îl considerăm investitor cert.

Știu că lumea ne-a criticat pentru acest demers, dar vreau să vă explic ceva. Când vrei să te informezi clar asupra unui lucru, te duci peste tot și în Obor, vorbești și cu negustorii de cai și cu șuții, cu toată lumea. Bine, nu vreau să înțeleagă ceva negativ domnul Dragomir, nu este cazul dânsului. El este un om de fotbal cu mare experiență, rezonabil, pozitiv în legătură cu Dinamo. Nu văd de ce se supără cineva că discutăm cu oamenii care se pricep, doar cu Putin nu poți vorbi acum, nu e de bine.

Este adevărat că Vlad se uita la el ca la cineva dintr-o altă lume. La fel, și domnul Dragomir se uita la Vlad, dar au în comun fotbalul”, a povestit Dorin Iacob, la Playsport Live