E atât de mare, încât Playboy a vrut ca lumea să o vadă goală pe Nadia Comăneci. Legenda României a refuzat scurt și la obiect

Ștefănescu Dragoș 15.08.2022, 11:28
E atât de mare, încât Playboy a vrut ca lumea să o vadă goală pe Nadia Comăneci. Legenda României a refuzat scurt și la obiect

Nadia Comăneci este o figură legendară a sportului mondial. În anii de glorie, marea gimnastă era extrem de iubită în toată lumea, mulți dintre fani făcând adevărate pasiuni pentru ea. În ciuda faptului că i s-a propus să se folosească de atuurile sale fizice, Nadia a refuzat acest lucru. Mai exact, marea gimnastă nu a dat curs ofertei primite din partea celebrei reviste Playboy.

Nadia Comăneci a refuzat oferta celebrei reviste Playboy

Nadia Comăneci este o adevărată legendă a sportului mondial. Performanțele uluitoare au propulsat-o pe gimnasta româncă în galeria celor mai mari sportivi ai lumii.

În anii de glorie ai carierei sale, Nadia era extrem de iubită în toată lumea. În afara talentului imens cu care a fost înzestrată, marea noastră campioană a impresionat prin frumusețea și delicatețea sa. Toate acestea au făcut-o să intre în atenția marilor publicații ale lumii. În acest context, Nadia a primit o ofertă din partea celebrei reviste Playboy. La mulți ani distanță, legendara gimnastă a povestit pentru jurnaliștii germani că a refuzat oferta deoarece nu era dispusă să facă acest pas.

Am refuzat. Văd o mulțime de sportivi care pozează dezbrăcați. Să zicem că dacă sunt poze de bun gust iar banii sunt folosiți pentru acte caritabile e ok. Dar eu nu sunt dispusă să fac asta. Oricum, cine ar dori să mă vadă pe mine goală?”, a declarat Nadia Comăneci pentru Bild.

Nadia, asaltată de fani. ”Primeam cate 300 de scrisori pe zi”

Dragostea fanilor pentru Nadia Comăneci în perioada de glorie a carierei sale era uluitoare. Fosta mare gimnastă a povestit că erau zile în care primea câte 300 de scrisori de la admiratorii ei. Multe dintre acestea erau chiar declarații de dragoste.

Primeam cate 300 de scrisori pe zi, unele erau de dragoste. Chiar și acum îmi spun oamenii că mi-au trimis scrisori, dar nu le-am răspuns. Mi se spune că eram drăguță în tinerețe”, a povestit Nadia.

”Zeița” de la Montreal a rescris istoria gimnasticii mondiale

Nadia Comăneci a marcat definitiv istoria gimnasticii mondiale prin evoluția sa de excepție de la Jocurile Olimpice de la Montreal.

Pe 18 iulie 1976, Nadia a uimit o lume întreagă cu evoluția sa perfectă. Afișajul electronic nu era programat să arate nota 10, așa că după evoluția Nadiei, pe ecran a apărut nota 1.00. Românca a obținut, la acea ediție a Jocurilor Olimpice, de șapte ori nota 10. Ea a câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi una de bronz (sol). Prin evoluția de la Montreal, Nadia Comăneci a intrat definitiv în istorie. Ea este prima gimnastă care a executat perfect un exercițiu, obținând nota 10.