Bianca Andreescu a vorbit recent despre cazul Simonei Halep, care speră să-și dovedească nevinovăția la TAS și să revină pe teren în cel mai scurt timp posibil. Mesajul canadiencei de origine română a fost clar.
Sportiva care în urmă cu patru ani cucerea trofeul US Open a revenit în România pentru a-și vizita bunica și a lansa cartea de copii „Bibi joacă tare”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 noiembrie, la București.
Chestionată cu privire la situația Simonei Halep, aceasta i-a transmis un mesaj: să-și păstreze optimismul, indiferent de problemele pe care le întâmpină.
„Este foarte greu ce se întâmplă în cazul Simonei. Niciodată nu am fost în locul ei, dar să rămână optimistă”, a declarat Bianca Andreescu, potrivit sport.ro.
Zilele trecute, Simona Halep a depus apelul la TAS, în speranța că va reuși să răstoarne suspendarea de patru ani primită în procesul de dopaj. Decizia sa a fost confirmată și de Ion Țiriac, care a avut un discurs extrem de dur, convins că „e o treabă care nu e curată pe undeva”.
„Nu ştiu ce face Simona, acum se duce la TAS. Dar ştie lumea ce e TAS? În 2000, proba Andreei Răducan a fost manipulată, au trimis 62 de ml şi s-au întors 100 ml. Ce face TAS? Sparge toate regulile. Aşa că, în ce lume suntem? Păi, după un an de zile vine cineva şi spune că a săpat şi a mai găsit ceva, paşaportul biologic. Păi ai controlat-o de 380 de ori în 10 ani şi n-ai găsit… Şi atunci e o treabă care nu e curată pe undeva. Acum, Simona se duce la TAS. Cu ce speranţe, nu ştiu. Înţeleg că s-a dus cu nişte avocaţi din Los Angeles. Nu îi cunosc, dar eu îi urez din tot sufletul numai bine.
Noi, românii, suntem o naţie de îţi vine să plângi câteodată. Fata asta a câştigat Wimbledon pentru ţara asta. Păi dacă tu câştigi Wimbledon-ul eşti eroul lumii. Şi acum toţi am uitat că ea a câştigat la Wimbledon? De ce, pentru că i-a dat cineva să bea compot cu mere sau cu pere? Uite, că acum ea în sfârşit a reuşit să vină şi să spună de unde, când, cum şi cine… Pentru că la început a zis să nu se atingă nimeni de echipa ei… e, uite că se pare că din echipă i-a dat cineva ceva să bea. Dar Simona Halep dopată? Sunteţi nebuni la cap?”, a spus fostul mare tenismen.