„E nevoie de un șoc”. Reacția incredibilă a lui Mitică Dragomir și avertismentul categoric pentru Dan Șucu

Bogdan Solomon 25.04.2024, 22:57
„E nevoie de un șoc”. Reacția incredibilă a lui Mitică Dragomir și avertismentul categoric pentru Dan Șucu

Dumitru Dragomir a analizat situația Rapidului după eșecul usturător suferit la Ovidiu, cu Farul și a lansat un avertisment pentru Dan Șucu. Potrivit spuselor sale, în momentul de față este nevoie de „un șoc”.

Giuleștenii aveau mari speranțe la startul playoff-ului dar au obținut un singur punct în șase etape. Obiectivul – clasarea pe un loc de cupă europeană – devine tot mai greu de îndeplinit.

Dumitru Dragomir, mesaj ferm pentru Dan Șucu

Bogdan Lobonț a fost asigurat că va rămâne cel puțin până la finalul sezonului, dar „Corleone” l-a sfătuit pe Șucu să opereze o nouă modificare la nivelul băncii tehnice. A venit chiar și cu o propunere: Marius Șumudică.

Cât despre postul de președinte, cea mai bună variantă ar fi, potrivit spuselor sale, Robert Niță, în condițiile în care Dani Coman și-ar dori să ajungă la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal.

„În toate situațiile din lume se potrivește numai unul singur la Rapid, Șumudică! Ori mâine, ori în vară. Rapid nu are ce să facă, cupe europene nu mai prinde. Only Șumudică! Președinte l-aș pune pe Robertinho, e omul dracului, vorbește bine și îl place sticla.

Pe Dani Coman l-aș păstra pentru președintele LPF, l-aș pune pe Robert președinte la Rapid. Este rapidist și vine pe turnantă cel mai tare, are sânge în instalație, l-am studiat bine. Dani ar trebui să fie președintele LPF sau chiar al FRF.

Este cel mai capabil din toată țara la această oră. Am stat de vorbă cu el, e liniștit și știe bine meserie. Dacă îi dă peste 30.000 de euro pe lună, m-aș duce și eu la Pitești, dar sub 25.000 de euro nu m-aș duce”, a declarat Dumitru Dragomir pentru fanatik.ro.

Daniel Niculae: „Șumi e cea mai bună soluție pentru Rapid”

Înaintea meciului cu Farul, Daniel Niculae a afirmat la rândul său că Marius Șumudică reprezintă varianta ideală pentru Rapid, date fiind rezultatele înregistrate în cariera de antrenor, printre care titlul cucerit cu Astra, precum și afecțiunea față de echipă.

„Bogdan Lobonț este antrenorul nostru până la finalul campionatului. În funcție de locul pe care ne vom clasa la finalul campionatului, ne vom gândi sau nu dacă vom continua cu Lobonț.

Șumudică este o variantă foarte bună. Este un rapidist convins care a câștigat campionatul în România. Are sânge vișiniu. Vom avea o ședință la finalul campionatului și vom decide. Este destul de delicată situația. Totul este pe repede înainte. Timpul nu ne este un aliat”, a spus președintele alb-vișiniilor, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622