E prăpăd la FCSB, unde Covid face ravagii. Ce noutăți vin dinspre echipa lui Gigi Becali

Bădulescu Silvian / 18.10.2021, 17:18
E prăpăd la FCSB, unde Covid face ravagii. Ce noutăți vin dinspre echipa lui Gigi Becali

FCSB s-a impus sâmbătă împotriva celor de la CS Mioveni. Echipa din capitală a câștigat cu 3-0, prin golurile marcate de Florin Tănase, Dumiter și Keșeru. Aceștia au avut doar 13 jucători pe foaia de joc.

COVID a făcut ravagii în lotul echipei

Situația a fost una extremă pentru aceștia. În acest moment, echipa are 13 jucători disponibili pentru deplasarea de la Constanța, împotriva celor de la Farul. Este, însă, foarte puțin probabil ca acest meci să se dispute duminică seara.

„Mă întrebați dacă vom mai putea duce încă un meci în această formulă? Să vedem dacă va mai fi această formulă, fiindcă suntem 13 și urmează și testarea. Orice jucător care cade, ne pune în postura de a nu mai îndeplini criteriul de a juca” a declarat Mihai Stoica după meci.

În acest moment, FCSB are o listă depusă la LPF, cu 22 de nume pe lista A și 6 pe lista B. Dintre cei 28 de pe cele două liste, la jocul cu Mioveni au fost sub jumătate disponibili. 5 au fost accidentați: Coman, Panțâru, Ovidiu Popescu, Octavian Popescu și Burlacu. Alți 10 au fost blocați din cauza testelor pozitive. FCSB se va raporta la această listă depusă la LPF. În cazul în care va mai pierde un jucător și vor fi doar 12 disponibili, meciul va fi amânat, conform regulamentului.

Un meci se poate amâna o singură dată și dacă, la data reprogramării, el nu se va disputa, chiar și dacă va fi din cauza Farului, tot FCSB va pierde partida la „masa verde”. În schimb, dacă partida nu s-ar putea programa până la finalul sezonului regular, atunci tot FCSB va fi penalizată la „masa verde”.

De ce nu ia FCSB jucători de la Academie?

Conform regulamentului, pe lista B se pot trece oricând jucători, chiar și de la o etapă la alta fiind vorba despre jucători under-21.

Dacă ar proceda așa, FCSB s-ar expune să dispute un meci cu copii. Cum regulamentul nu obligă un club să joace cu alți fotbaliști în afară de cei pe care îi are pe lista deja depusă la LPF, atunci există două posibilități. Prima ar fi ca FCSB-ul să dispute partida cu Farul în aceeași formula ca și cu Mioveni. Cea de-a doua ar înseamna amânarea meciului.

„Dacă am fi vrut să nu jucăm cu Farul, să facem o chestie incorectă, în interesul nostru, dar împotriva competiției, am fi putut să-i spunem lui Radunovici să ia un cartonaș galben. Ar fi fost al 4-lea al său. Astfel, rămâneam doar cu 12 jucători valizi și amânam” este ipoteza confirmată și de Mihai Stoica.