Rapid a început anul cu o victorie de senzație, în duelul cu FCU Craiova. Aceștia s-au impus cu 4-3, deși au fost conduși aproape tot meciul.
Oltenii au avut un avans de două goluri în a doua repriză. Meciul a fost relansat de Rrahmani, care a transformat un penalty în minutul 76 al meciului.
Rapid a început acest meci cu o tripletă ofensivă formată din kosovari: Krasniqi, Rrahmani și Hasani. Primii doi au fost marcatori în acest meci.
Daniel Pancu a fost impresionat de Rrahmani, despre care spune că este un vârf cum nu mai există în campionatul României.
Spune că l-a obseravat pe acesta și în amicalul jucat de Rapid cu Sakaryaspor, unde a jucat foarte bine, deși venea după patru luni în care nu a jucat.
Pancu spune că atacantul Rapidului este impresionant în ultimii 30 de metri și prezice că acesta va semna într-un campionat puternic, când va pleca de la Rapid.
„În primul joc amical, cu Sakaryaspor (n.r. – 3-3), am văzut la el bucuria de a juca din nou fotbal. Noi îi spunem vână mincinoasă, pentru că venea după o perioadă lungă în care nu mai apăruse într-un joc. Dar a fost extraordinar, nu spuneai că a stat 4 luni!
S-a refăcut foarte repede. E un jucător fantastic, nu știu altul în campionatul României care să fi avut acest impact imediat, cu 6 goluri în 3 meciuri.
Dacă are un servant bun la mijlocul terenului, un jucător care să ridice capul și să-l lanseze pe spații… În ultimii 30 de metri e impresionant. Plus, la mingile din lateral, mișcările alea, demarcările duble în careu, modul în care atacă colțul scurt… Îl văd plecând din România într-o ligă mult mai puternică. E un jucător special”, a spus Pancu pentru Gsp.
Albion Rrahmani a fost cumpărat de Rapid de la Balkani în august, pentru 600.000 de euro. 11 meciuri, opt goluri și două pase de gol a adunat acesta, în acest sezon.