Belgia pierde al doilea nume important, după turneul slab din Qatar. Asta după ce zilele trecute Roberto Martinez și-a anunțat plecarea de la naționala pe care o conduce din 2016.
A venit și rândul lui Eden Hazard să își anunțe retragerea oficială din lotul medaliatei cu bronz a Cupei Mondiale din 2018.
Fotbalistul de la Real Madrid a anunțat că nu va mai accepta convocări din partea selecționatei. Acesta a anunțat că după 14 ani de prezențe constante, se retrage.
„O capitol se încheie astăzi.. Vă mulțumim pentru dragostea voastră, vă mulțumim pentru sprijinul de neegalat, vă mulțumim pentru toată această fericire împărtășită din 2008.
Am decis să pun capăt carierei mele internaționale. Succesiunea este gata. O să-mi fie dor de voi…”, a fost mesajul postat de Eden Hazard pe contul oficial de Instagram.
Eden Hazard este al patrulea cel mai selecționat jucător din istoria Belgiei, fiind depășit doar de alți trei colegi de generație. Fotbalistul de la Real Madrid a adunat 126 de meciuri pentru Belgia.
Doar Jan Veronghen (145 de selecții), Axel Vistsel (130) și Toby Alderweireld (127) au mai multe meciuri decât el.
Hazard este și al doilea cel mai bun marcator din istoria Belgiei. El a marcat de 33 de ori pentru selecționată. Doar Lukaku, liderul absolut al acestui clasament, stă mai bine: 68 de goluri în 104 meciuri.
Hazard a debutat pentru Belgia pe când avea doar 17 ani, 10 luni și 12 zile, fiind de asemenea unul dintre cei mai tineri debutanți din istoria naționalei.
Omul care a stat pe banca Belgiei în perioada generației de aur a acestei țări, Roberto Martinez, și-a anunțat plecarea, la șase ani de la venire. Omul care a dus naționala până în finala mică a turneului din 2018 nu a putut accepta eșecul, Beglia fiind eiminată din faza grupelor, și a plecat. Turneul din 2018 a fost singura performanță majoră a acestuia.
„A fost ultimul meu meci, am spus la revedere echipei naționale”, a spus Roberto Martinez în conferință, după ultimul meci din Qatar, 0-0 cu Croația.
Eden Hazard (31 de ani) va pleca de la Real Madrid. Fotbalistul belgian nu mai este dorit la echipa de pe Santiago Bernabeu, fiind considerat una dintre cele mai mari ”țepe” luate vreodată de clubul din Madrid.
Cotat la doar 7.5 milioane de euro, belgianul a prins șase partide în acest sezon, dar Carlo Ancelotti vrea să scape de el. Un gol și o pasă de gol are extrema stângă în acest sezon, ambele în UEFA Champions League.
Presa din Spania anunță că ”galacticii” nu mai vor să îl păstreze, însă nimeni nu vrea să îl transfere pe belgian, asemeni cazului Bale, care s-a chinuit ani buni să plece de la Real Madrid.