Edi Iordănescu a anunțat cine va fi căpitanul României la meciul cu Grecia: „Am așteptări mari de la el”

Octavian Vasilescu 24.03.2022, 15:07
Edi Iordănescu a anunțat cine va fi căpitanul României la meciul cu Grecia: „Am așteptări mari de la el”

Selecționerul Edi Iordănescu (43 de ani) va debuta pe banca României, vineri, la meciul amical cu Grecia. La conferința de presă premergătoare jocului, Iordănescu Jr a anunțat ferm că Vlad Chiricheș (32 de ani) va rămâne căpitanul echipei naționale.

Meciul România – Grecia va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro, vineri, de la ora 20:15. Partida se va disputa pe Stadionul Steaua.

Întrebat cine va purta banderola de căpitan în mandatul său, Edi Iordănescu nu a stat pe gânduri și a confirmat că fundașul Vlad Chiricheș va fi căpitanul României: „El este căpitanul nostru, el va rămâne. Am așteptări foarte mari de la el”, a spus Iordănescu, la conferința de presă.

Legitimat la Sassuolo, Chiricheș are la activ 69 de selecții în echipa națională. Fostul fundaș de la FCSB și Totttenham a debutat pentru România în august 2011, sub comanda lui Victor Pițurcă.

Ce a spus Edi Iordănescu înainte de România – Grecia

Edi Iordănescu a vorbit și despre obiectivul său pentru prima acțiune de la echipa națională:

Este un joc pe care îl așteptăm cu entuziasm. Am văzut că în spațiul public au apărut multe probleme pe care le-am avut, încercăm să pregătim atent acest test. Vom avea un adversar foarte bine organizat, au primit 8 goluri și au marcat 8 în ultima campanie. Grecia are jucători cu calitate, majoritatea lor evoluează în mod constant la echipe de top. Au învins Suedia, au obținut o remiză împotriva Spaniei, astfel că suntem în gardă din toate punctele de vedere.

Vom încerca să dăm minute fiecărui jucător convocat. În aceste două meciuri avem ca obiectiv să evaluăm jucătorii. Aștept să văd spirit de la jucători, să văd luptă și să aducem publicul aproape de noi. Am găsit băieți deștepți aici, am la dispoziție un grup inteligent.

Nu pot să fac abstracție de la rezultat, m-aș contrazice singur. Și la cluburi am vrut să construiesc o mentalitate puternică și nu putem accepta înfrângerea. Dacă mentalitatea este corectă, în timp vor veni și rezultatele. Nu mă tem de rezultate negative. Am învățat să trăiesc cu critica, o accept când este obiectivă și constructivă. Nimeni nu este punct fix la echipa națională. Avem nevoie de rezultate bune, doar așa putem să avem o bază solidă și să creștem”, a mai declarat Edi Iordănescu.

VIDEO Conferința de presă a lui Edi Iordănescu înainte de România – Grecia

Lotul României pentru meciurile amicale cu Grecia și Israel

După meciul cu Grecia, România va disputa un alt meci amical, în Israel, pe 29 martie.

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0);

FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1);

MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1);

Programul României în Liga Națiunilor

4 iunie 2022 – Finlanda – Bosnia și Herțegovina (19:00), Muntenegru – ROMÂNIA (21:45)
7 iunie 2022 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45), Finlanda – Muntenegru (21:45)
11 iunie 2022 – Muntenegru – Bosnia și Herțegovina (16:00), ROMÂNIA – Finlanda (21:45),
14 iunie 2022 – Bosnia și Herțegovina – Finlanda (21:45), ROMÂNIA – Muntenegru (21:45)
23 septembrie 2022 – Bosnia și Herțegovina – Muntenegru (21:45), Finlanda – ROMÂNIA (21:45)
26 septembrie 2022 – Muntenegru – Finlanda (21:45), ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (21:45)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622