ZiUa cea mare: U Cluj, dreptul la rană și la promovare!

Autor: Gabriel Berceanu / 29.05.2022, 13:56
ZiUa cea mare: U Cluj, dreptul la rană și la promovare!

Nu putea decât în deplasare să își joace traiectoria destinului recent o echipă precum U Cluj. Ea, care s-a încăpățânat împotriva istoriei să curgă alb-negru în bejenie, ea, care vine înfiorată spre cina celor mai bogați după o moarte și o înviere grea a ultimilor ani. 

A fost nevoie să meargă la județ, să se întoarcă la asprime și glod, să reinventeze blazonul din suferință și foame, pentru ziUa cea mare de astăzi. Precum Rapidul și Petrolul, surori fără legătură de sânge și neamuri pe linie de pasăre Phoenix. Iar dacă din spiritul studențimii, cât a rămas încrustat în cearcănul generațiilor, ceva se mai trage spre ce trăim, vezi victoria curajoasă din tur!, va fi de-ajuns pentru sărbătoare și azi!

Da, s-a mai jucat un baraj pentru Liga 1 și în 2019. Și s-a pierdut. Da, poate dacă nu era Dinamo la capătul meciului de-acum nici fierberea nu era aceeași. Însă continui să cred că în carnea unor echipe care îmbogățesc prin rănile lor tot fotbalul lumii se află totdeauna un arhetip. Pe urma acestei vindecătoare și convulsive istorii se croiește firul lor distinct, separat de tot ce se întâmplă prin jur, independent și fără semeție, de parcă tot fotbalul universului trăiește o singură viață, a lui U și a celorlalte din rana ei. 

Și mai cred că, uneori, ar fi de-ajuns doar asta pentru ca alți copii și mereu alții să se îndrăgostească de fotbal.

Ce paradox minunat…

Tocmai pentru că nu are titlu de campioană, Universitatea are ADN de câștigătoare a meciurilor de poveste, în care lacrimile tribunei se adună în formă de trofeu și se fac fântână care se bea pe sine. Presiunea de azi a barajului nu e pentru “U” nici să-și apere victoria din tur, nici să îndrăznească să reziste pe “Ștefan cel Mare”. Căci e o presiune, uriașă. 

Ci îmi pare mai mult tremurul tânărului absolvent care a buchisit teoria și a primit diploma de absolvire a Universității, gata să ia locul de muncă al unui campion al meseriei aproape de pensionare cu sila. Să intre pe dreptul său și pe munca lui în locul unui Dinamo pe care doar un viitor pe tiparul Universității din ultimii ani pare că-l mai poate salva cu adevărat.

Ce paradox cuceritor! Cel care vine cu destinul lui Lazăr și sângele abia închegat pe durere în fața celui pe care doar sângele alb-roșu îl mai ține parcă în viață și care are nevoie de înviere!