Tătărușanu, inexplicabil

Marius Mitran / 22.11.2021, 11:51
Tătărușanu, inexplicabil

Este singurul fotbalist român care, în anul de grație și criză 2021, joacă la o foarte mare echipă a lumii. Singurul. Ciprian Tătărușanu este, de câteva săptămâni, titularul postului de portar la A.C. Milan, vicecampioana Italiei, iar sâmbătă seară, pe “Artemio Franchi”, la scorul de 0-0, a scăpat o minge din brațe, după o centrare benignă venită din corner.

A ieșit frumos pe traiectoria balonului, s-a înălțat ca la carte și, cu mingea în mâini în aer, a reușit să coboare fără ea! Gafă continuată apoi de Gabbia, fundașul de 22 de ani al milanezilor, practic un cvasi debutant la echipa lui Ibrahimovici. Mingea a rămas pe gazon, în fața porții goale, Gabbia s-a gândit prea mult dacă să o degajeze ori nu, iar Duncan a întins piciorul și a făcut 1-0 pentru Fiorentina. Era minutul 15 și Tătărușanu a luat, până la sfârșit, patru goluri, Milan fiind învinsă la limită, 4-3. Dar golul acela a contat cel mai mult, spune La Gazzetta dello Sport. Cine suntem noi să n-o credem?

Aceasta a fost faza din meci și felia de viață recentă a fotbalistului român care mai joacă încă la o mare echipă a Europei.

Tătărușanu are 35 de ani, se apropie de 36. De opt meciuri e titular la Milan, dar cauza nu e, desigur, alta în afara accidentării francezului Maignan, campion cu Lille sezonul trecut. Asta e condiția lui Ciprian Tătărușanu, cel mai bun portar român de la retragerea lui Lobonț încoace. A acceptat statutul de rezervă, așa cum o făcuse, până la un punct, și la Lyon, în favoarea portughezului Anthony Lopes. Maignan însă s-a accidentat și românul nostru a prins poarta, cum se spune, inclusiv în “Derby della Madonnina”, Inter-Milan, când a apărat senzațional, inclusiv un penalty executat de Lautaro Martinez.

În doi-trei ani, cam așa, Tătărușanu se va retrage, probabil, iar noi nu vom ști niciodată dacă am avut în fostul căpitan al echipei naționale un fotbalist-reper sau nu.

“Apărăăăă Tătărușanu!!!” e o vorbă parcă din alt veac, pe care ți-o aduci aminte de fiecare dată când îl vezi între buturi, dar pe care aproape că nu mai ai de unde să o iei.

Așa arată fotbalistul român aflat la cel mai înalt nivel astăzi. Un mare talent, probat mai ales altădată, și un caracter minunat, am înțeles asta de la oameni care îl cunosc bine.

A greșit de data asta. La portari, toată lumea știe, greșeala se vede și se plătește imediat. La 35 de ani, cu atât mai mult. Ziariștii italieni, mulți fani ai milanezilor, au sărit în sus imediat, nota 4 a apărut pe nu știu ce site în dreptul portarului român, mai ales că în fața Fiorentinei a venit, cu această ocazie, și prima înfrângere din actuala ediție de Serie A.

Condiția portarului este aproape aceeași cu a acrobatului care merge pe sârmă. Iar Tătărușanu are câteva prăbușiri legendare, de la celebra ieșire anapoda în fața albanezului Sadiku, la Euro 2016, până la ce a fost ieri-alaltăieri în poarta Milanului.

Și totuși, el este Everestul fotbalului românesc actual, luat pe persoană fizică.

Între cele cinci mari campionate ale Europei, cel al Italiei este singurul în care contăm. Nu avem pe nimeni în Premier League, în La Liga am și uitat că e, rezerva rezervelor la Cadiz, Florin Andone, care chiar nu contează, accidentat grav de o perioadă lungă. Nimeni în Bundesliga, și tot nimeni în Ligue 1. Avem doar Serie A. Italia.

Singurii campioni en-titre, dintre tricolori, sunt Ianis Hagi în Scoția, cu Glasgow Rangers și Nicolae Stanciu, în Cehia, cu Slavia Praga. Mă refer, bineînțeles, la fotbaliștii care joacă în străinătate, doar despre ei vorbim acum, nu amintim de grupul CFR Cluj.

În aceste discuții, Tătărușanu rămâne unicul la nivelul premium superior. Nu întâmplător, la ora când citiți ceea ce citiți, Ciprian se pregătește să apere pe Wanda Metropolitano, în fața celor de la Atletico Madrid, în Champions League. Singurul român care mai este, ca și el, implicat direct în cea mai puternică întrecere a fotbalului mondial, UEFA Champions League, este Mircea Lucescu, la 76 de ani, antrenor la Dinamo Kiev.

Despre ce vorbim? Despre elită și despre elite. Dacă în cazul lui Mircea Lucescu avem certitudine și recunoștință, de mai multe decenii, în ceea ce-l privește pe “Tătă”, cum s-au obișnuit și italienii să-i spună, încă din anii în care apăra poarta Fiorentinei, e vorba de valoare, desigur, dar și de conjunctură, ba chiar și de postul pe care evoluează.

Nu întâmplător, acum doi ani, am avut în Ionuț Radu cel mai bun fotbalist român, iar acum ne pregătim să îl alegem pe Florin Niță. Cu toate greșelile lor, portarii români sunt singurii care mai pot emite pretenții la o anumită ierarhie europeană. Tătărușanu, cu sau fără să fi scăpat acea minge din brațe, rămâne, contează, e sus, chiar și cu renunțarea la echipa națională, inexplicabilă și ea, nici măcar de vârsta pe care o avea. Poate doar de performanțele pe care, îmi închipui, bănuia, ca noi toți, că nu vor veni. Pentru că de acolo, din poartă, lucrurile se văd cel mai bine!

Lucescu, Tătărușanu. Plus Ianis, pe când juca la Genk, Stanciu, cu Slavia în grupe, acum un an-doi, aceasta e prezența de dată trecută și, uneori, chiar prezentă, a noastră în Liga Campionilor. Acolo unde se joacă cei mari cu cei și mai mari.

Inexplicabil, pentru Tătă și mai ales, pentru fotbalul românesc, nu e că portarul a scăpat din mănuși o minge ușoară. Sau că Mircea Lucescu nu bate, cu Kievul, Barcelona sau Bayern.

Inexplicabil e că încă mai avem valori acolo sus, după ce am stricat atât de mult aici, jos. Că mai avem campioni pe undeva. Că mai avem. Că mai suntem.

P.S. Cu adevărat inexplicabil e și gestul lui Gică Hagi de a refuza echipa națională. Dar pentru asta chiar nu mai am cuvinte. Uneori, șocul, surpriza, nu se pot traduce prin nicio frază. Doar prin tristețe. Am impresia că și Gică a scăpat din mâini, de neînțeles cum, o minge atât de simplă…