Editorialele emoției online

Alin Buzărin / 16.12.2020, 23:03
Editorialele emoției online

Playsport pleacă la drum într-un 17 decembrie, dată la care vreme de trei decenii începea să se vorbească, de fiecare dată, despre decembrie 1989.

Același peisaj, aproape aceeași bandă. 16 decembrie, apoi 17, apoi 21, 22. Timișoara, Tokes, Catedrala, gloanțele, morții, apoi baricada de la Inter, elicopterul ridicându-se de pe acoperișul Comitetului Central, am învins, fraților, Mircea fă-te că lucrezi, gipsul, Stănculescu, Târgoviște, colegii mei, intelectualii, foc!!! Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!

După acel decembrie presa a explodat. Cantitativ, dar și calitativ. Cozile de la carne au fost înlocuite cu șirurile lungi de oameni din fața chioșcurilor de ziare. Se scria aparent mai liber decât înainte, începeau să existe opinii, nu doar omagii. Românii începeau să deprindă exercițiul lecturii, dar și al dezbaterii.

Editorialiști și reporteri

Imediat, în puzderia de ziare, s-au identificat câteva voci. Dumitru Tinu, Anton Uncu, Cornel Nistorescu, Vadim, CTP. Liberi de-acum, după ruperea zăgazurilor, să scrie editoriale în loc de omagii. Aceste semnături au pătruns în conștiința publică, oamenii s-au asociat cu ideile emitenților sau, după caz, le-au combătut vehement. Însă respectivele semnături au dobândit, cu fiecare text publicat, tot mai multă greutate. Ai citit ce-a scris Tinu? Ai văzut cum l-a făcut praf Vadim pe cutare? Erau conversații frecvente în imensa Poiană a lui Iocan care devenise România, asta în ideea în care Agora, (care e cam același lucru, însă la alt nivel),  a fost pentru noi un termen mereu prea pretențios.

ziare online
Emoțiile editorialelor online

Toată lumea vorbea despre editorialiști și foarte puțini despre excepționalii reporteri din presă. Aceiași combatanți verbali ai Poianei lui Iocan spuneau ”ai văzut ce-a zis Regele” și nu ce i-a declarat Regele cutărui reporter, care cu mari eforturi reușea să-i ia un interviu. A fost eterna și nedreapta împărțire în clase sociale a presei. Pentru că un editorialist, oricât de bun, n-ar avea ce să ”combată” fără munca excelent făcută a reporterilor. Iar această nedreptate o semnalează un editorialist, mai ales unul care va scrie editorial și foarte rar altceva în acest spațiu electronic al Playsport.

Ce înseamnă un editorial bun

Cum am spus, voi scrie editorial. Între 1990-ul despre care vorbeam și zilele noastre ideea de editorial s-a modificat întrucâtva. Cine nu realizează acest lucru, rămâne obligatoriu în urmă. Editorialul model 2020 nu mai emite sentințe, nu mai trimite personajele luate în discuție în fundul iadului, nu mai identifică eretici, însă nici nu mai aduce osanale. Adjectivele s-au mai periat, nu mai sunt stridențele acelor decenii, au apărut mai multe nuanțe. Editorialele sunt tot mai mult despre fapte și acțiuni și vizează mai puțin direct oamenii decât pe vremuri. Indiferent de tematică, politică, sport, societate, gătit sau grădinărit, editorialul trebuie să vină spre public ca o lectură reconfortantă, ca o delectare, iar la finalul lui cititorul trebuie să fie lămurit, rămânând totodată relaxat. Dacă scopul editorialistului e acela de a tensiona oamenii, de a-i învrăjbi, atunci mai bine renunță din start.

Playsport, peisaj pentru lectură

Citim mult, pentru că astea sunt condițiile. Nu mai ieșim la spectacole, nu mai mergem la cârciumi, pandemia ne-a adus o grămadă de neajunsuri, dar și compensația de a avea mai mult timp pentru noi înșine. Automat pentru cugetul nostru, care dacă e alcătuit așa cum trebuie să fie, atunci el trebuie hrănit cu lecturi de calitate. Asta se vrea să fie Playsport-ul care pleacă azi la drum. Un spațiu al calității, format și păzit de oameni de calitate. Pe cei mai mulți îi știu de ani și ani, am făcut împreună lucruri minunate, ne leagă nopți moțăite pe-un scaun în așteptarea arhaicului calandru. Sunt oameni care, din moment ce au răzbit în presă ani și decenii la rând, vor răzbi și acum.

Încântat să-i regăsesc, abia aștept să mai învingem o dată împreună!