Eduard Novak nu va mai fi ministrul Tineretului și Sportului. Premierul Ciucă ar urma să ia decizia în scurt timp

Gabriel-Alexandru Ioniță / 08.08.2022, 12:03
Eduard Novak nu va mai fi ministrul Tineretului și Sportului. Premierul Ciucă ar urma să ia decizia în scurt timp

Eduard Novak are zilele numărate în funcția de ministru al Tineretului și Sportului. Se pare că prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, este decis să facă unele remanieri în cadrul Executivului, iar fostul campion paralimpic ar urma să fie vizat de această decizie.

Eduard Novak ar urma să fie demis din funcția de ministru al Tineretului și Sportului

Potrivit Orange Sport, care citează surse din cadrul acestui minister, numele lui Eduard Novak se află pe lista miniștrilor pe care Ciucă vrea să îi elimine în scurt timp. Decizia premierului vine în plin scandal politic iscat în coaliția de guvernare, după vizita în România a premierului maghiar Viktor Orban.

El a fost prezent în urmă cu circa două săptămâni la Băile Tușnad, la un eveniment organizat de UDMR, partid din care face parte și Eduard Novak. Atunci, Orban a făcut niște declarații extrem de grave, cu tentă neo-nazistă. El a vorbit despre „rase pure” și despre faptul că populațiile europene care se „amestecă” cu altele non-europene nu mai reprezintă națiuni.

În mod evident, aceste cuvinte au produs un adevărat cutremur la nivel mondial. Iar în acest contex, reprezentanții UDMR, inclusiv cei din Guvern, nu s-au delimitat de aceste declarații, deși li s-a cerut în mod express să o facă. Această poziționare a condus către producerea unei tensiuni uriașe în cadrul coaliției de guvernare, care se pare că se va încheia cu remanierea mai multor miniștri ai UDMR, printre care și cel al Tineretului și Sportului.

Campionul paralimpic, în centrul mai multor scandaluri de proporție într-un timp foarte scurt

Mandatul lui Eduard Novak la Ministerul Tineretului și Sportului a fost plin de momente controversate. Și acesta ar fi motivul principal pentru care se dorește remanierea lui. În primul rând, el a stabilit prin Ordin de Ministru ca echipele sportive din România să folosească minim 40% sportivi autohtoni, o decizie luată cu puțin timp înaintea startului noului sezon competițional.

Fapt ce a declanșat furia federațiilor sportive din țară. Mai mult, respectivul ordin nu a prezentat și norme de aplicare sau eventuale sancțiuni. Astfel că momentan el este încălcat cu grație de mai multe echipe, chiar din Superliga de fotbal.

În plus, Eduard Novak a cântat imnul așa-zisului „Ținut Secuiesc” alături de fanii maghiari prezenți la un meci de hochei. Pe de altă parte, când a fost rugat să intoneze un fragment din imnul României în cadrul unei emisiuni televizate, el a stat impasibil.

De asemenea, după Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, Eduard Novak a intrat într-un conflict cu Ana Maria Popescu, marea campioană la scrimă. Ministrului i s-a reproșat faptul că nu a susținut aproape deloc acest sport din punct de vedere financiar. Mai recent, Novak l-a ignorat aproape complet pe Robert Glință în momentul în care acesta a revenit în România, alături de David Popovici, după Campionatul Mondial de natație de la Budapesta.

CITEȘTE ȘI Eduard Novak inflamează spiritele cu declarații controversate. Ministrul Sportului a pus sare pe rana poporului român