Ei, el, ea  

Autor: Cătălin Mureșanu / 17.08.2021, 20:12
Ei, el, ea  

Să știți că, mereu, e despre ei, ea, el. Pentru că ei, ea și el reprezintă viitorul nostru, continuarea pasiunii, linul steagului pe care, la ultimul meci, l-ați mângâiat de cer, de soare și prin nori. Gândul ecoului și superbele efecte ale stadioanelor. Pentru care eu, un neînsemnat scrib, arunc, aici, tocmeala vorbelor. Ce bine, însă, că avem imagini. Și ce ieftină îmi e mia de cuvinte!

Ei

Rapid- FCSB. În tâmpla peluzei, undeva la etajul celui mai mare stadion din România, unde glasurile încordate se sparg mai târziu și fumul peluzei transpiră mai greu, câțiva copii îmbrăcați în vișiniu inundă cerul de vară cu mâinile lor scurte. Rapid a dat gol și, sub cupolă de gutapercă, e multă bucurie, frenezie, isterie. Copilărie! O imagine de milioane, un ciob din viitor. Minunat! Poate că nici nu erau născuți când Rapidul a murit!

 

El

Steaua- Dacia Unirea Brăila.

Lângă gard, arborat în dinții lui de porțelan, un puști îmbrăcat în roșu și albastru ține în palme un carton în care stă înfiptă, cu verzale șchiope, o mare dorință: „Vali Bărbulescu te rog mult dă-mi un tricou, ar fi pentru ziua mea cel mai frumos cadou!”.

Pe noul stadion din Ghencea se dispută al treilea meci de la inaugurare. Vor mai fi zeci, sute, mii. Cine știe? Milioane de glasuri! Este, poate, cea mai frumoasă arenă din România. Și sper ca Valentin Bărbulescu să fi semnat tricoul! Dacă nu? Să-i ierte micuțului ditirambul, a ratat un moment sublim al carierei sale! Dacă a primit acest tricou, copilul cu „cel mai frumos cadou”, o să poarte, mândru, tricoul lui… Bărbulescu. Bărbulescu de la Steaua. Care Steaua? Tot aia! Dar cu un nou Bărbulescu. Așa merge mai departe și povestea scrisă din tibii și sudoare de Ilie, mult mai cunoscutul Bărbulescu din Ghencea.

Ea

Dinamo- Mioveni

Cățărată pe umeri grei, fermi și încercați de tată, fetița cu ochelari și codițe de poveste își împinge privirea spre îndepărtatul gazon. Muceda arenă din „Groapă” naște povești. În timpanele ascuțite ale fetiței curge melodia peluzei. Ritmuri din tobă și glasuri furibunde i-au captat toată atenția: „Dinanooo…”. Da! „Dinanooo”, tu ai viitorul asigurat! „Adună punctele”. Azi, ea nu înțelege ce înseamnă… „să fim primii”. Tu, „Dinanoo”, trebuie doar să joci… „din adâncul inimii”. Pentru că mâine, când fetița se va da jos de pe căldarea umerilor tatălui său, tu, Dinamo în sufletul ei, trebuie să știi… „căci nici ea, fără tine, n-ar- mai- putea trăi”.

 

Povestea

Ei, el și ea duc povestea mai departe. A ecoului, a tricoului, a umerilor încercați de tată. Pentru că, nu e așa, toți am trecut prin furca unei întrebări: „De ce ții cu…?”. Răspunsul e aici, de unde, de fiecare dată, începe povestea. E lor, a lui, a ei. A noastră!