Rapid pregătește deja următoarele lovituri pe piața transferurilor. Victor Angelescu a dezvăluit jucătorii în schimbul cărora speră să încaseze pe viitor milioane de euro.
În ultimii ani, giuleștenii au încasat sume importante în urma transferurilor unor jucători precum Rareș Ilie, Marko Dugandzic sau Antonio Sefer și nu au de gând să se oprească aici. Lista cu viitoarele produse de export cuprinde nu mai puțin de șase nume.
Printre ele se numără Andrei Borza, Claudiu Petrila, dar și Albion Rrahmani, care nu va mai putea evolua în următoarele luni. Fiecare dintre ei ar putea aduce în conturile clubului cel puțin trei milioane de euro, potrivit lui Victor Angelescu.
„Jucătorul de la Rapid pentru care s-ar putea obține o sumă foarte mare? Cred că sunt mulți. De la Borza, pe care l-am luat și acum e la echipa națională mare, până la Horațiu (n.r. Moldovan), Paul Iacob, Petrila, care are o vârstă foarte bună, Rrahmani, Funsho, care și el are o vârstă bună.
De la trei milioane în sus ai putea să vinzi jucători români, am făcut-o și noi și au făcut-o și alte cluburi, pe mai mulți bani. Nu știu dacă mai ai un Stanciu în campionat, că dacă l-ai avea, sigur ai obține o sumă importantă. Pe ce jucători avem acum, știu eu, 3, 4, 5 milioane de euro probabil e o sumă realizabilă”, a declarat acționarul minoritar pentru sport.ro.
În altă ordine de idei, parcursul excelent din ultima perioadă l-a făcut pe Angelescu să viseze la cucerirea titlului. Acesta l-a descris pe Cristiano Bergodi drept antrenorul ideal pentru realizarea unei astfel de performanțe. Nu și-a putut ascunde supărarea, însă, cu privire la situația pe care o traversează Albion Rrahmani.
„Cristiano își dorește foarte mult un titlu în România, că a fost de multe ori aproape. Sunt convins că e antrenorul care ne poate aduce titlul. Vă dați seama că suntem foarte supărați, era și în formă foarte bună. A jucat într-un meci care, teoretic, nu mai avea miză. Dar mergem înainte, asta e viața de fotbalist. Va fi mai greu, dar echipa nu trebuie să stea într-un singur jucător”, a adăugat Victor Angelescu.
Alb-vișiniii ocupă poziția a treia în clasamentul Superligii, la șapte puncte în spatele liderului FCSB. În următoarea etapă vor da piept cu UTA lui Mircea Rednic, vineri, 20 octombrie, la ora 21:00.