Elogii pentru Șumudică în Turcia. Bașkanul lui Gaziantep l-a ridicat în slăvi pe antrenorul român

Alex Vartolomei 23.11.2023, 12:50
Elogii pentru Șumudică în Turcia. Bașkanul lui Gaziantep l-a ridicat în slăvi pe antrenorul român

La începutul lunii septembrie, Marius Șumudică (52 de ani) a revenit pe banca celor de la Gaziantep, iar tehnicianul român a avut o misiune clară: salvarea de la retrogradare.

În cele opt partide disputate din momentul revenirii la Gaziantep, Marius Șumudică a reușit să obțină nu mai puțin de șase victorii, iar echipa sa a urcat până pe poziția a 11-a în SuperLig, de pe 19.

Turcii sunt foarte bucuroși pentru readucerea lui Marius Șumudică. Memik Yilmaz, președintele lui Gaziantep, a discutat despre antrenorul român și a avut doar cuvinte de laudă la adresa acestuia, datorită rezultatelor obținute din momentul în care a preluat conducerea echipei.

„Nu am putut începe sezonul așa cum ne-am dorit, dar acum este un mediu foarte bun la Gaziantep. Cu Marius Șumudică, echipa are o atmosferă bună și există o relație de familie. Avem un început bun cu Șumudică.

Am avut un parcurs bun, dar trebuie să ne menținem cu picioarele pe pământ. Campionatul este un maraton lung, vorbeam despre lucruri diferite la începutul sezonului.

Este mai bine să fii precaut și să privești înainte și să mergi meci cu meci. Nu știu unde ne vor duce rezultatele, dar vreau ca Gaziantep să fie pe un loc foarte bun”, a spus președintele lui Gaziantep.

Pe aeroport, înainte de a pleca spre Turcia și a semna cu, Marius Șumudică a oferit declarații. Antrenorul de 52 de ani a declarat că se simte în cea mai bună perioadă a carierei sale, iar în Turcia se simte mult mai iubit decât în România.

”Acasă e acasă, m-am întors, am stat cinci zile cu familia și la treabă din nou. Pregătim meciul cu Ankaragucu, mai avem o perioadă până la următoarea întrerupere din 23 decembrie, când avem câteva zile libere între tur și retur, sper să petrec Crăciunul acasă, după care mă întorc de Revelion înapoi.

Obiectivul rămâne același, să rămânem în prima ligă. Eu când am preluat echipa avea zero puncte după cinci meciuri și un singur gol marcat. Ne-am ridicat, din opt meciuri am câștigat cinci, șase cu cel de Cupă, dar nu am realizat nimic deocamdată. Avem 15 puncte, ok, am urcat până pe locul 11, foarte important este următorul meci, dacă vom reuși să câștigăm cred că vom urca în primele 10 și vom lua o opțiune serioasă așa, să ne atingem obiectivul.

Am avut șansa să primesc pașaportul turcesc și acum pot, ok, nu a fost o prioritate la momentul respectiv, dar dacă îmi va fi acordat cu mare plăcere. Nu voi renunța niciodată la cetățenia mea, pentru mine România e România, aici m-am născut și aici sper să ‘dau și colțul’. E țara mea, cum am spus, odată și odată mă voi întoarce în campionatul României, pentru că de aici am plecat, am făcut școala, aici am prieteni, am susținători și aici, dar făcând o comparație, cred că sunt mai iubit în Turcia decât în România.

(n.r. dacă îl asaltează lumea pe stradă în Turcia) Ies, dar mi-e greu, mi-e rușine, sunt un tip mai rușinos așa, că nu mă lasă să plătesc cafele, ceaiuri, baclavale, fistic pe unde mă duc să mănânc. Am zonele mele pe unde mă duc să mă plimb cu staff-ul, mă mai duc și mă mai recreez. Dar și ei sunt, să știți că nu sunt doar lapte și miere, când ai rezultate sunt ok, dar când vor veni și eșecuri probabil, nu știu ce se va întâmpla, dar mă bucur de o simpatie extraordinară.

În momentul de față, cred că este cea mai bună perioadă a carierei în relația cu orașul, publicul, cu jucătorii, e ok”, a declarat Marius Șumudică, citat de sport.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622