Emma Răducanu a cedat presiunii publice. Decizia luată înainte de US Open i-ar putea aduce totuși noi critici

Gabriel-Alexandru Ioniță / 28.07.2022, 14:52
Emma Răducanu a cedat presiunii publice. Decizia luată înainte de US Open i-ar putea aduce totuși noi critici

Emma Răducanu nu a mai colaborat cu un antrenor propriu-zis în ultimele luni. Iar rezultatele sale au fost destul de slabe în această perioadă. Astfel, mai mulți analiști de tenis, dar și fani, au criticat-o în mai multe rânduri pentru „încăpățânarea” sa de a nu lucra cu nimeni. Acum însă, jucătoarea de doar 19 ani a decis să înceapă un parteneriat cu un alt antrenor, înainte de US Open. Turneu pe care l-a câștigat anul trecut.

Emma Răducanu și-a ales un nou antrenor

Presa internațională a aunțat că Emma Răducanu, jucătoare aflată în prezent pe locul 10 în clasamentul WTA, va fi pregătită în următoarea perioadă de rusul Dmitry Tursunov, unul dintre cei mai apreciați antrenori din circuitul feminin. El a lucrat anterior alături de nume importante, precum Aryna Sabalenka, Elena Vesnina sau Anett Kontaveit, dar și cu Aslan Karatsev.

Emma Răducanu va participa în perioada 30 iulie – 7 august la turneul de la Washington, denumit Citi Open, prima competiție pregătitoare pentru US Open. În capitala Statelor Unite ale Americii, sportiva britanică de origini românești ar putea da în sfârșit peste Simona Halep. Ea și-a anunțat de asemenea participarea, prin intermediul unei postări pe Instagram.

Rămâne de văzut cum va fi privită decizia Emmei de către comunitatea tenisului mondial. Ea a fost criticată de-a lungul timpului pentru faptul că schimbă foarte des antrenorii sau pentru că lucrează în același timp cu mai mulți oameni. În plus, Tursunov este rus, iar în acest moment, din cauza războiului din Ucraina, cetățenii țării lui Vladimir Putin nu sunt foarte bine priviți în Europa de Vest.

Britanica a primit multe critici pentru modul în care schimbă antrenorii

Printre cei care au criticat-o de-a lungul timpului pe Emma Răducanu se numără și Christine Evert, fosta jucătoare americană care este cunoscută pentru perioada foarte lungă pe care a petrecut-o pe primul loc în clasamentul WTA. Ea a spus în urmă cu ceva timp că nu este normal ca o jucătoare să schimbe atât de des antrenorii. Dar și că acest lucru înseamnă că încă Emma nu a găsit colaboratorul ideal.

Scopul și visul tuturor este să găsească persoana potrivită pentru a fi antrenor. Evident, ea nu a găsit persoana potrivită. Este foarte radical ceea ce face. Are trei sau patru oameni care o ajută. Pentru mine, asta ar fi foarte confuz. Îmi plăcea să fac lucrurile foarte simplu când eram în turneu, să am un antrenor în care pot avea încredere și să îl respect.

Nu pot judeca, dar cred că și ea va avea un antrenor singur la un moment dat pentru că își va da seama că este mai ușor mental, emoțional și fizic să ai o singură persoană în care te poți încrede cu adevărat”, a spus Evert pentru Eurosport.

CITEȘTE ȘI Ce se întamplă cu Emma Răducanu? Semnal de alarmă tras pentru salvarea tinerei care a uimit lumea