Emma Răducanu, amintiri din București. Cum a reușit sa învețe limba română

Moldoveanu Camelia / 27.10.2021, 14:44
Emma Răducanu, amintiri din București. Cum a reușit sa învețe limba română

Discursul câștigătoarei US Open 2021, Emma Răducanu, în limba română a făcut senzație la Transylvania Open 2021. Sportiva cu origini românești și chinezești, însă crescută în Marea Britanie, a povestit cum a învățat limba idolului ei, Simone Halep. Cea mai mare influență a avut-o bunica din București.

Emma Răducanu, vrăjită de poveștile bunicii din București

La conferința de presă se la Transylvania Open, turneul desfășurat la Cluj Napoca, Emma Răducanu le-a povestit jurnaliștilor cum a învățat primele cuvinte în limba română. Ea a recunoscut că, după câteva zile petrecute în țara natală a tatălui ei, a reușit să-și îmbunătățească discursul.

Nu am învățat niciodată limba română, doar am reținut cuvinte atunci când bunica îmi vorbea. De multe ori, îmi spunea multe povești, iar așa am învățat vocabularul. Când eram mică, de fiecare dată când veneam în România petreceam vreo două săptămâni și progresam încet-încet.

Nu vorbesc prea des româna. Acasă nu o vorbesc prea mult și nu cred că am vorbit română în ultimele 18 luni, afară de câteva apeluri telefonice cu bunica mea, săptămânal. Stând aici, la Cluj, de cinci zile, simt că deja îmi îmbunătățesc româna și devin mai puțin timidă să vorbesc și să fac greșeli”, a spus Emma Răducanu la conferința de presă.

Discurs în limba română după prima victorie la Transylvania Open

La finalul partidei câștigate, Emma Răducanu a acordat un interviu presei din România. Cu toate că întrebările i-au fost adresate în limba engleză, britanica a insistat să răspundă în română. Decizia a fost aplaudată de toată lumea prezentă și a cucerit inimile oamenilor din fața televizoarelor.

Vreau să încercăm puțin în română și, dacă nu mai pot, schimb în engleză. Azi a fost un meci foarte dificil. Ea a fost foarte tare, eu cred că n-am jucat așa bine, dar am câștigat și am așa multă bucurie acum! Vreau să mulțumesc foarte mult, este un turneu foarte bine organizat. Mie îmi place foarte mult România, cred că sunt acasă aici.

Emma Răducanu a vorbit și despre ce înseamnă pentru ea să joace pentru prima oară în România chiar în prezența tatălui său.

Am înțeles tot ce ai spus, dar nu-mi găsesc cuvintele. Înseamnă foarte mult să joc în țara tatălui meu.

Am amintiri foarte frumoase din țară și mă bucur foarte mult că am ocazia să ajung aici. Vă mulțumesc foarte mult pentru susținerea de azi și de săptămâna asta.

Mulțumesc și vreau să zic că acum mi-e un pic rușine să vorbesc în română, dar dacă stau aici un pic pot să fiu mai bună”, a spus Emma Răducanu

Câștigătoarea US Open a învins-o pe Polona Hercog, scor 4-6, 7-5, 6-1, în runda inaugurală a turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250). După ce au trecut cu bine de primul meci, Emma Răducanu și Ana Bogdan urmează să se confrunte în optimile acestei competiții.

Inquam Photos / Melinda Nagy