Vlad Chiricheș este căpitanul naționalei României, dar și unul dintre jucătorii exponențiali ai fotbalului românesc în ultimii ani. În timpul meciului Sassuolo – Venezia, Vlad Chiricheș a ieșit accidentat de pe teren, provocându-i emoții lui Mirel Rădoi.
Vlad Chiricheș (31 de ani) este căpitanul naționalei României. Fotbalistul este unul dintre cei mai importanți fotbaliști din ultimii ani ai fotbalului românesc. Chiricheș este în prezent jucătorul celor de la Sassuolo. Meciul Sassuolo- Venezia din etapa a 9-a din Serie A, Vlad Chiricheș l-a început ca titular. Românul a jucat până în minutul 67, când a fost schimbat. Sassuolo a câștigat meciul cu scorul de 3-1.
Presa italiană a scris că înlocuirea românului a venit pe fondul oboselii acumulate de jucător.
Am simţit oboseală, nimic deosebit. Am fost schimbat din precauţie, pentru a nu risca”, a declarat Vlad Chiricheș pentru cei de la Dazn.
Pentru naționala României este o veste foarte bună faptul că Vlad Chiricheș nu este accidentat. Mirel Rădoi se bazează mult pe Chiricheș în partidele cu Islanda și Liechtenstein.
Pentru naționala României urmează două înfruntări de foc în luna noiembrie. ”Tricolorii” vor juca ioi, 11 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua cu Islanda şi duminică 14 noiembrie în Liechtenstein, de la ora 19:00.
În vedera acestor două partide, selecționerul Mirel Rădoi a trimis 21 de convocări preliminare către fotbaliștii de la cluburile din străinătate. Pe lista finală de jucători se vor regăsi o parte dintre aceștia, alături de fotbaliști din competițiile interne.
Cristi Ganea de la Aris Salonic este unul dintre fotbaliștii aflați pe lista lui Mirel Rădoi pentru aceste două meciuri. De asemenea, singurul atacant convocat până acum este George Puşcaş de la Reading. Mirel Rădoi l-ar mai fi putut convoca şi pe Denis Drăguş de la Standard Liege care are evoluţii foarte bune în ultima vreme în campionatul Belgiei.
PORTAR: Florin Niță (Sparta Praga-Cehia, 11/0)
FUNDAȘI: Vlad Chiricheș (Sassuolo-Italia, 68/0), Cristian Ganea (Aris Salonic-Grecia, 8/0), Vasile Mogoș (Crotone-Italia, 4/0), Ionuț Nedelcearu (Crotone-Italia, 19/2), Andrei Rațiu (Huesca-Spania, 4/0), Adrian Rus (Fehérvár-Ungaria, 9/0), Alexandru Pașcanu (Ponferradina-Spania, 0/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K.-Turcia, 27/1)
MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray-Turcia, 18/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray-Turcia, 1/0), Ianis Hagi (Rangers-Scoția, 22/2), Dennis Man (Parma-Italia, 12/2), Valentin Mihăilă (Parma-Italia, 5/1), Răzvan Marin (Cagliari-Italia, 35/2), Marius Marin (Pisa-Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K.-Turcia, 49/6), Alexandru Mitriță (PAOK-Grecia, 16/3), Dragoș Nedelcu (Fortuna Düsseldorf-Germania, 5/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga-Cehia, 52/11)
ATACANT: George Pușcaș (Reading-Anglia, 24/8)
Daca România va câștiga meciurile cu Islanda și Liechtenstein se va califica în barajul de calificare pentru Campionatul Mondial din 2022.