Debutul lui Enes Sali, singurul aspect pozitiv într-o seară neagră. Puștiul lui Hagi a bătut cel mai râvnit record

Bădulescu Silvian 14.11.2021, 20:51
Debutul lui Enes Sali, singurul aspect pozitiv într-o seară neagră. Puștiul lui Hagi a bătut cel mai râvnit record

Enes Sali a făcut istorie. În partida din deplasare, contra celor de la Liechtenstein, puștiul lui Gică Hagi a intrat pe teren în minutul 82, în locul lui Andrei Ivan. Jucătorul trecut și pe la academia Barcelonei a devenit cel mai tânăr debutant din istoria echipei naționale de seniori a României, la doar 15 ani.

O nouă perlă a lui Gheorghe Hagi

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” a mai produs un jucător pentru loturile naționale. Enes Sali a doborât recordul stabilit de Cristi Manea, actual jucător al lui CFR Cluj,  trecut prin academia „Regelui”. În 2014, în partida amicală dintre România și Albania, încheiată cu victoria noastră, fundașul dreapta a pășit pe gazon pentru prima oară în tricoul primei reprezentative la doar 16 ani, 9 luni și 22 de zile.

Enes Sali este născut pe 23 februarie 2006 și a fost debutat la Farul Constanța chiar în acest sezon. Jucătorul născut la Toronto a jucat în primul meci de Liga I contra celor de la Sepsi OSK, când a fost introdus pentru ultimele 10 minute. Acest lucru s-a întâmplat la 9 august 2021. În cea de-a patra partidă pentru Farul, el a și marcat contra lanternei Ligii I, Academica Clinceni. În total, a strâns 8 meciuri la Farul Constanța, toate pe prima scenă a fotbalului românesc, a marcat un gol și a bifat 248 de minute.

Convocat de Mirel pentru partidele cu Islanda și Liechtenstein

Multă lume s-a mirat de faptul că Mirel Rădoi a convocat un copil de doar 15 ani pentru această dublă crucială pentru barajul de calificare la Cupa Mondială din Qatar 2022. Mai mult, s-a spus că acesta ar fi fost chemat, în contextul în care jocul i-ar permite să fie introdus preț de câteva minute, pentru a nu putea fi „furat” de selecționatele Canadei sau Turciei.

Enes Sali, născut în Canada, a jucat la Woodbridge Strikers, club semi-profesionist din Ontario, în perioada junioratului. 2012-2017 este intervalul de timp petrecut acolo, ca în 2017 să fie recrutat de către celebra „La Masia”, academia de fotbal a Barcelonei care a lansat, printre alții, jucători ca Xavi Hernandez, Lionel Messi sau Gerard Pique.

În 2019, după doi ani petrecuți în Spania, Gheorghe Hagi l-a recrutat la academia de fotbal Viitorul Constanța (actuala Farul), de unde l-a debutat în acest an în Liga I. Totodată, el a fost selecționat, a jucat și a marcat și pentru România under-16.

Rămâne de văzut dacă această introducere în Liechtenstein a fost doar un punct strategic sau dacă Enes Sali va fi un viitor fotbalist de bază al echipei naționale de fotbal a României.