Englezii sunt la picioarele lui Stanciu după bijuteria din Europa League. Mijlocașul român a câștigat duelul cu Ianis Hagi, în Europa League. Slavia a eliminat pe Rangers, iar Stanciu a fost unul din cei mai buni oameni ai cehilor. Românul a marcat în ambele partide cu noua campioană a Scoției. Ce e drept, Ianis n-a jucat deloc în manșa retur, spre surprinderea fanilor.
Așa că a fost doar show-ul unui român. Fotbalistul Slaviei și al naționalei lui Rădoi a decis soarta calificării, cu o nouă execuție de excepție.
În minutul 74, calificarea încă nu era jucată total. Rangers încă mai putea întoarce meciul, deși oamenii lui Gerrard jucau cu doi oameni mai puțini. Cehii conduceau deja cu 1 la 0 și controlau meciul. Iar Stanciu a ieșit la rampă, pentru a înlătura orice urmă de îndoială. Românula executat perfect o lovitură liberă, cu care l-a prins pe picior greșit pe portarul scoțian. Acesta a încercat să intervină, dar nu a mai avut ce face. Șutul românului a fost prea bun și soarta partidei era decisă.

A fost al 5-lea meci consecutiv în care mijlocașul român a reușit să se treacă pe lista marcatorilor. Iar Slavia beneficiază de forma excelentă a românului.
Stanciu a îngropat orice speranță a gazdelor că mai pot scoate ceva din această dublă. Lovitura sa a fost una fabuloasă și a rezolvat meciul când mai erau 15 minute de final. Stanciu a dublat avantajul oaspeților și a decis calificarea, a explicat presa britanică.
Mirel Rădoi speră ca Stanciu să arate aceeași formă și la lotul național. România va avea nevoie de golurile și pasele sale decisive, ca să scoată cât mai mult din cele trei partide. Tricolorii au primit deja o lovitură. Ionuț Radu nu va fi la lot, iar Mirel Rădoi va trebui să decidă cine va juca în poarta României.
Meciurile vor fi transmise de PROTV și contează pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022, găzduit de Qatar. România se mai află în grupă cu Islanda și Lichtenstein. Doar ocupanta primului loc se va califica direct la turneul final, în timp ce locul secund poate duce la baraj.