Suedia și Norvegia nu s-au calificat la Campionatul Mondial, dar asta nu însemană că cele două naționale nu iau în serios Liga Națiunilor. Iar la meciul direct au ieșit scântei, mai ales că în centrul evenimentelor a fost noul star de la Mancheste City, Erling Haaland. Acesta a fost „vânat” de fundașii adverși.
Pentru suedezi, Erling Haaland a fost inamicul numărul 1, la derby-ul nordic, din Liga Națiunilor. Cele două echipe au ratat prezența la mondial, iar fanii vor fi privați de staruri precum Haaland, Odegaard sau Kulusevski. Lumea a văzut ce a pierdut, la partida directă, din Liga Națiunilor. Spre deosebire de România, cele două naționale au luat competiția în serios și au oferit un meci antrenant. Norvegia a câștigat, după dubla superstarului Haaland. Acesta a vut parte de un tratament dur din partea fundașului advers, Alexander Milosevic. Acesta l-ar fi amenințat, chiar, pe atacant.
M-a făcut nenorocit, ceea ce m-a deranjat, mi-a zis că îmi rupe picioarele. Imediat am și marcat, a comentat Haaland, la finalul partidei
Replica suedezului nu s-a lăsat așteptată și a fost la fel de tăioasă.
Vă asigur că minte, nu este frumos să mă acuze de declarații pe care nu le-am făcut. Eu nici nu vorbesc norvegiană, el nu vorbește suedeză, așa că nu știu cum m-ar fi înțeles. Și engleză nu vorbesc pe teren, așa că nu avea să știe ce zic. Dar vă asigur că nu am spus nimic din ce mă acuză, a lămurit situația Milosevic
Atacantul de 21 de ani a fost atras de proiectul sportiv, dar și de posibilitatea de a lucra cu un tehnician precum Pep Guardiola. Sub comanda acestuia, golgheterul norvegian speră să treacă la un nivel și mai mare. Mai ales că va beneficia de susținerea unor mijlocași de clasă, precum Bernardo Silva sau Kevin de Bruyne. Aceștia îl vor ajuta să marcheze și mai multe goluri.
A ajutat mult și oferta financiară a clubului. Practic, Haaland va fi unul din cei mai bine plătiți fotbaliști din Premier League. Acesta va avea un salariu săptămânal de 375.000 de lire sterline (439.000 de euro). Este o sumă colosală, doar Kevin de Bruyne îl depășește. Belgianul cîștigă 400.000 de lire pe săptămână. De Bruyne este, însă, un fotbalist crucial pentru englezi.