Belgianul Benjamin Van Durmen a fost eroul lui Marius Croitoru în meciul jucat de FC U. Craiova pe teren propriu cu campioana CFR Cluj în etapa a doua a acestui sezon de SuperLigă. Oltenii au revenit fantastic după ce au fost conduși cu 1-0 și s-au impus cu scorul de 3-1, iar fotbalistul în vârstă de 25 de ani a reușit o „dublă”.
După meci, Van Durmen a spus că își dorește ca echipa sa să se lupte în acest sezon pentru accederea în play-off. Legat de meci, el a apreciat că diferența a fost făcută de atitudine și de ritm, dar, cel mai probabil, și de faptul că jucătorii CFR-ului au jucat joi în preliminariile Conference League și astfel ar fi acuzat o anumită stare de oboseală pe „Ion Oblemenco”.
A fost o atmosferă frumoasă, am făcut un meci foarte bun, am primit primul gol, dar ne-am menținut cumpătul și am marcat trei goluri împotriva campioanei din sezonul trecut și toată lumea e fericită.
Cred că ne-am mișcat mai mult, am avut mai multă posesie, mai mult ritm mai multă atitudine și când ai toate aceste elemente, câștigi meciul. E foarte bine că am marcat două goluri, e ceva special împotriva unui mare club, dar și mai bine e că a câștigat echipa, cele mai importante sunt cele 3 puncte.
Au jucat joi, da, e posibil (n.r. ca CFR să fi fost obosită), a fost foarte cald pentru ambele echipe, am dat sută la sută la meci și am muncit bine și asta s-a văzut. Sigur că muncim pentru top 6 și luăm meci cu meci pentru a ne atinge obiectivul”, a spus Benjamin Van Durmen la finalul meciului.
Astfel, Marius Croitoru a debutat cu o victorie în fața propriilor suporteri. În prima etapă, FC U. Craiova a pierdut în deplasare cu Farul Constanța, scor 1-2.
FC U. Craiova: Popa – Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert – Asamoah, Achim – Baten, Bauza, Van Durmen – Compagno
Rezerve: Mogoșanu, R. Grigore. Albu, Blidan, Sidibe, Marquet, Bahassa, Chițu, Cl.Bălan
Antrenor: Marius Croitoru
CFR Cluj: Bălgrădean – Braun, Graovac, Yuri Matias, Camora – Deac, Boateng, Muhar – Ad. Păun, Debeljuh, Petrila
Rezerve: Scuffet, Manea, Bălan, Hoban, Gîdea, Betancor, Hammershoy, Yeboah
Antrenor: Dan Petrescu