Eșec neașteptat pentru Mircea Lucescu. Șahtior s-a impus clar în derby-ul Ucrainei

Olteanu Ștefan / 23.09.2021, 08:44

Eșec neașteptat pentru Mircea Lucescu în Supercupa Ucrainei. Dinamo Kiev a fost învinsă fără drept de apel de marea rivală Șahtior Donețk, iar Lucescu a ratat ocazia de a cuceri primul trofeu al sezonului. Lassina Traore (20 de ani), cu o dublă, și Alan Patrick au înscris golurile victoriei pentru Șahtior.

Șahtior Donețk – Dinamo Kiev 3-0: eșec neașteptat pentru Mireca Lucescu

Supercupa Ucrainei a fost primul trofeu cucerit de Mircea Lucescu după ce a semnat cu Dinamo Kiev, însă în sezonul 2021 – 2022 istoria nu s-a mai repetat și a încasat un eșec neașteptat.
Duelul a avut loc pe Stadionul Olimpic din Kiev, pe 22 septembrie, de la ora 21:00. După un început echilibrat de partidă, Șahtior Donețk a reușit să dea lovitura în minutul 30 prin Lasina Traore, puștiul de 20 de ani transferat de la Ajax. Traore s-a înălțat superb în centrul careului la o centrare și a înscris cu o lovitură de cap.

Șahtior a ieșit mult mai bine de la vestiare și în repriza secundă a dominat copios. Același Traore a reușit să dubleze avantajul de pe tabelă, în minutul 54, iar scorul final a fost stabilit de brazilianul Alan Patrick (30 de ani), în minutul 61. Șahtior Donețk s-a impus cu 3-0, iar Mircea Lucescu a pierdut Supercupa Ucrainei.
În sezonul trecut, la doar un meci de la instalarea sa pe banca echipei, Mircea Lucescu o învingea pe Șahtior în Supercupă cu 3-1 și câștiga primul trofeu alături de Dinamo Kiev. Ulterior, antrenorul român a reușit tripla și a adăugat în vitrina clubului titlul și Cupa în sezonul 2019 – 2020.

Mircea Lucescu, învins pentru prima oară de Roberto De Zerbi. El l-a propus la Șahtior Donețk

În vârstă de 42 de ani, Roberto De Zerbi a jucat fotbal o bună bucată de timp și în România. În perioada 2010 – 2012 el a fost sub contract cu CFR Cluj.
În cariera de antrenor, De Zerbi le-a pregătit pe Darfo Boario, Foggia, Palermo, Benevento și Sassuolo. Cele mai importante reușite le-a avut la Sassuolo, echipă pe care a antrenat-o în perioada iulie 2018 – mai 2021.
Ulterior, el a semnat cu Șahtior Donețk. La vremea respectivă, jurnaliștii din Italia scriau că omul din spatele mutării ar fi chiar Mircea Lucescu:

În cazul lui Lucescu, calitatea e mult mai mare. Iar legăturile cu Italia rămân neschimbate. El l-a propus pe Roberto De Zerbi la Șahtior! Are în continuare legături strânse cu cei de acolo”, scriau jurnaliștii de la calciopolis.it.

De asemenea, tehnicianul italian a avut numai cuvinte frumoase la adresa lui Mircea Lucescu înaintea derby-ului din Supercupă:

Ce emoție să-l întâlnesc pe Lucescu, pe care l-am urmărit încă din copilărie, pe când era la Brescia! Îmi amintesc bine acea echipă antrenată de Lucescu. A fost una cu adevărat grozavă, i-am admirat, așa cum îl admir și astăzi. Îl apreciez pe Mircea Lucescu și îmi place că după atâția ani are încă pasiunea pentru fotbal.
Pentru mine este o onoare să-l întâlnesc și este o onoare să fiu antrenor în Ucraina”, declara Roberto De Zerbi.

Disputa dintre cele două mari rivale va continua în campionat, unde Dinamo Kiev e lider. Formația lui Lucescu are 22 de puncte după primele 8 etape, cu 3 mai multe decât Șahtior. Ele se vor înfrunta din nou în scurt timp. Pe 3 octombrie este programat primul duel din campionat dintre ele, care se va disputa la Kiev.

Mircea Lucescu și-a pus sănătatea în pericol în ultimul meci de campionat.