Liverpool este marea dezamăgire a acestui start de sezon din Premier League.
„Cormoranii” lui Jurgen Klopp se află pe poziţia a 8-a, la 12 puncte de liderul Arsenal. Salah & Co par să amintească prin prestaţiile din prima parte a stagiunii actuale de parcursul dezastruos de la începutul lui 2021! Atunci când au înregistrat chiar şi 6 înfrângeri consecutive pe teren propriu!
Iar în weekendul trecut, eşecul în faţa lui Nottingham Forrest a picat cum nu se poate mai prost pentru The Reds. După trei victorii la rând în meciuri oficiale, Liverpool a cedat în faţa nou-promovatei. Aflată înaintea partidei în postură de lanternă roşie a campionatului.
Iar Klopp parcă s-a resemnat cu pierderea titlului în acest an. Parcursul sinuos presărat cu mulţi paşi greşiţi îl dezarmează pe managerul neamţ. Marea rivală la titlu din ultimii ani, Manchester City s-a îndepărtat la 10 puncte, însă Guardiola nu scoate deocamdată trupa de pe Anfield din bătălia pentru trofeul de campioană.
Înţepături de la distanţă
Spaniolul nu se lasă păcălit de tânguială venită din tabăra vicecampioanei.
„Din declarațiile mele, pare că eu cred mai mult în Liverpool decât antrenorul lor. Au trecut doar 10 etape, Cupa Mondială este la mijlocul campionatului și mai sunt multe meciuri de jucat. Competițiile europene și cele de cupă se joacă și ele, trebuie luate în considerare și accidentările.
Da, am spus că suntem favoriți când mai aveam 6 sau 7 meciuri de jucat. Dar, când e vorba de doar 10 meciuri jucate, se pot întâmpla un milion de lucruri”, a fost declaraţia lui Pep, pentru cei de la Express.
Klopp este dezamăgit după un început de sezon sub aşteptări
Klopp a fopst neplăcut surprins de faptul că elevii lui au cedat în faţa unei echipe care a reuşit abia a doua victorie a sezonului.
„Ne-am pregătit foarte bine pentru felul în care ei urmau să se apere. Însă golul pe care l-am primit a venit ca urmare a unei mari greşelei din partea noastră. Am pierdut mingea, iar adversarul a obţinut o acea lovitură liberă. Dincolo de asta, toate ocaziile lor au fost cadouri din partea noastră. A trebuit să facem schimbări foarte târziu.
Acesta este tipul de joc pe care dacă vrei să îl câştigi trebuie să faci lucrurile potrivite din nou și din nou și din nou și noi nu am făcut-o. De aceea am pierdut jocul. În ceea ce privește rezultatul, ar fi trebuit să dăm dovadă de consecvență astăzi. Am fi putut reuși să finalizăm situațiile pe care le-am avut”, a comentat Jurgen Klopp după eşecul neaşteptat.
Liverpool are ocazia unei revanşe imediate în Liga Campionilor. Cormoranii o vor întâlni miercuri pe Ajax, într-un meci decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale competiţiei.