La Ovidiu, Hagi e acționar și antrenor. La Constanța, Hagi e nume de stadion. O arenă cu pântecul de beton zdrobit de indiferență, cu verzalele – FARUL- știrbe, cu scaunele decolorate și treptele măcinate de infiltrații sărate. Martori muți ai degradării sunt cei patru stâlpi de beton în țeasta cărora e prinsă nocturna. Și, pentru Farul, în sfârșit, se face lumină. E fuziune, să cânte muzica!
Viitorul și-a schimbat numele, iar autoritățile și-au amintit că, pe lângă clădirea Cazinoului, Constanța mai are o emblemă. Fotbalistică. Farul. Pe care, cândva, au lăsat-o să moară. În 2016, din Farul, echipa emblematică a Dobrogei, au mai rămas sigla, culorile și dragostea fanilor care, tot ei, au înviat-o. Tot atunci, când Farul a pâlpâit în ghearele falimentului, în sezonul 2016-2017, Viitorul câștiga titlul de campioană.
Și fanii au luat-o de la capăt prin adieri de sihovei. Pecineaga, Tuzla, Valu lui Traian, Cernavodă sau Agigea. Apoi a apărut Ciprian Marica și a dispărut Unirea Topraisar.
Peste ani de scandaluri și mediocritate, Farul a ajunge la Hagi. Pentru fani, fuziunea devine un dulce compromis. Au cerut ca surogatul să poarte eticheta echipei din copilăria, tinerețea și câmpurile lor. Apoi să îmbrace culorile dragi din suflet, alb și albastru. Hagi a încercat să strecoare un „V” în herb. Au refuzat ferm. Cum nu se face în fața unui rege. Apoi a renunțat chiar el și fanii au zis, chiar și cu un ghimpe-n conștiință, un „da” tămăduitor. Acum, cu Hagi la prova, mulți – nu toți- se poartă liberi pe valuri de speranță. Se dorește ca Farul să devină o forță.
Poate rivalii vor râde de fanii Constanței pe stadioane, cu siguranță le vor striga prin peluze târzii, că ăsta nu e Farul. Și ei o știu. Însă cum poți să-i condamni! Așa-i la noi. Of, tu, Unirea Topraisar!
Pe Hagi chiar asta l-a încântat. Patrimoniul format din suflete. Și el are rubicondul Dobrogei ștampilat în pomeți. Și nimbul Farului l-a fascinat încă din copilăria de la Săcele. Din păcate l-a slujit prea puțin. Chiar și așa, falnicii stâlpi de nocturnă au apucat să se încline sub talpa driblingului său.
Și mai e ceva ce l-a împins pe fostul lider al Generației de Aur să accepte acest drum. Promisiunea autorităților locale că se vor implica, vor susține echipa, vor pune la pământ stâlpii de beton și vor ridica un nou stadion. Mai există Vraja Mării? Nu o să pomenim numele celor care, printre gingii și fulgere de blitz-uri, fac promisiuni. Sunt trecători. Și, până la pâine, sare și panglică tricoloră, Farul o să joace la Ovidiu! Unde ești, tu, Mazăre cu zâmbetul tău sardonic? Stai acolo, nu ne pasă, ne-am săturat de carnaval, graseiatule!
Însă la Farul s-a mai format și o vâltoare a orgoliilor. Cu Hagi e greu să lucrezi. Controlează totul, vrea să știe orice și, mereu, să aibă ultimul cuvânt. O știe și Bogdan Stelea, a simțit-o Iașko, o negociază perfect Popescu. O va afla și Curt. Între timp, asociatul Marica, poate, o să găsească un cumpărător. Succes, Farul! Spor la treabă, Hagi!