Eugen Neagoe voia mai multe goluri la Ploiești. „A fost un meci de luptă”. Starul care a rămas dator până acum

Radu Bordei 05.03.2023, 19:26
Eugen Neagoe voia mai multe goluri la Ploiești. „A fost un meci de luptă”. Starul care a rămas dator până acum

Echipa lui Eugen Neagoe a obținut o victorie importantă la Ploiești, care i-a apropiat pe olteni de echipele aflate pe primele locuri. Pe un teren dificil, juveții ar reușit să se adapteze și să se impună la limită.

Eugen Neagoe așteaptă mai multe goluri de la jucătorii săi. „Ne-am făcut singuri viața grea”

Antrenorul din Bănie s-a declarat mulțumit de succesul obținut pe terenul celor de la Petrolul, chiar dacă meciul nu a mers așa de bine pe cât spera. Jucătorii Craiovei au controlat bine prima repriză, dar nu au profitat de șansele create. Iar în repriza secundă erau să plătească.

A fost un joc de luptă, ați văzut ce teren este. Știam starea terenului, băieții s-au luptat admirabil, îi felicit. De aceea am băgat doi atacanți, pentru a se lupta cu fundașii adverși. Mingea nu putea fi controlată decât greu, dar tot am reușit să ne creem ocazii. Speram să marcăm și golul doi, în prima repriză. Nu am făcut-o și am suferit. Am suferit, sunt și astfel de jocuri, nu avem ce face, mergem mai departe, e bine că am reușit să câștigăm.

Aș fi vrut să marcăm trei goluri, mai ales că puteam dar este foarte bine că nu am luat noi gol. Este un bonus, le va da încredere băieților, a explicat antrenorul.

„Îl așteptăm pe Ișfan”

Principalul transfer al iernii încă nu a reușit să impresioneze la noua echipă, dar Neagoe crede că este o chestiune de timp până când se va întâmpla asta. Fotbalistul are calitate, este doar o chestiune de timp până când va confirma.

Îl așteptăm pe Ișfan, e un jucător valoros. Are toată încrederea noastră, sper să reușească să spargă gheața cât mai rapid. A avut șansa să o facă în seara asta, n-a reușit, sper să marcheze, a comentat Neagoe pe marginea evoluției jucătorului venit de la FC Argeș.

În schimb Andrei Ivan a fost iar decisiv și a adus un nou succes pentru olteni. Contribuția lui a fost foarte importantă în acest an

Ivan a avut o evoluție bună în partea dreapta, a marcat, poate juca pe orice post în atac. E un jucător important pentru noi, nu întâmplător l-am pus căpitan de echipă, este pe un drum bun. Nu vroiam să îl schimb, dar era obosit, am vorbit la pauză chiar l-am rugat să mă anunțe cum se simte, dacă mai poate. Am decis să îl menajez, a mai declarat Neagoe

 

Urmăriți Playsport.ro și pe