Flavius Stoican a revenit pentru al treilea mandat la Dinamo. Acesta a declarat că are nevoie de 5 jucători pentru a întări lotul, timp în care alți fotbaliști își vor rezilia înțelegerile. Marius Tomozei era primul jucător de pe lista tehnicianului, dar se pare că transferul acestuia nu se va mai face.
Acesata nu a mai fost folosit de antrenorul Laszlo Balint de la meciul pe care UTA l-a jucat la Filiași, în Cupa României. Motivul pentru care a fost dat afară de la echipa de seniori ține de probleme disciplinare. Se pare că același motiv este cel pentru care acesta nu va mai ajunge în „Ștefan cel Mare”.
La Dinamo, situația este foarte delicată din toate punctele de vedere. Pe lângă problemele sportive sau economice, în cadrul echipei există divergențe care, într-un final, au făcut ca Mircea Rednic să fie demis.
Marius Tomozei a fost folosit foarte puțin la UTA în acest sezon, bifând doar trei meciuri în campionat și unul în cupă.
Nu ne mai bazăm pe Marius Tomozei la echipa mare. El nu mai face parte din lotul nostru” a spus Laszlo Balint după înfrângerea din Cupa României.
În ultimele zile, acesta era ca și dat la Dinamo București, deși de el se mai interesa și CS Mioveni, ocupanta locului 12 în întrecerea internă. Totuși, destinația preferată de către Tomozei ar fi fost clubul din București.
Mai mult, acesta chiar ar fi început deja negocierile cu Dinamo până la momentul în care s-a ajuns la salariu. Problemele de comportament din trecut, ale acestuia, dar și faptul că a evoluat foarte puțin în actuala stagiune i-a făcut pe conducătorii lui Dinamo să-și retragă oferta.
Într-o detaliere a „cazului Tomozei”, Laszlo Balint a subliniat faptul că nu înfrângerea cu Filiași i-ar fi atras de la sine pedeapsa lui Tomozei, ci încălcarea anumitor principii.
Ce pot spune este că nu s-a raportat strict la evoluția din meciul de Cupă. Excluderea lui Tomozei a fost făcută pe baza unor încălcări ale anumitor principii după care se guvernează clubul nostru.
Din punctul meu de vedere, anumite aspecte nu pot fi tolerate sub nici o formă, iar conducerea a fost întru totul de acord cu mine. Eu sunt un antrenor care comunică foarte mult cu jucătorii” a explicat, atunci, Balint.
El se află la UTA din 2019, timp în care a bifat 52 de partide, la nivel de Liga 1, Liga a 2-a, precum și Cupa României. În acest interval, el a marcat un gol și a distribuit 5 pase decisive.