EXCLUSIV. A refuzat milioanele arabilor pentru națională. Ce rol a avut Iordănescu: “Mi-a dat clar de înțeles”

Radu Bordei 10.10.2022, 22:11
EXCLUSIV. A refuzat milioanele arabilor pentru națională. Ce rol a avut Iordănescu: “Mi-a dat clar de înțeles”

Claudiu Keșeru nu a petrecut mult timp în fotbalul arab. Asta chiar dacă a lăsat o impresie bună în Qatar, cu 10 goluri marcate în 10 partide. Dar a preferat să se întoarcă în Europa, chiar dacă a pierdut mulți bani. Motivul a fost echipa națională.

Cum a ajuns Claudiu Keșeru la Ludogoretz. Anghel Iordănescu a fost unul din motivele principale

În 2015, Claudiu Keșeru era cel mai în formă atacant român. De aceea, selecționerul de atunci al naționalei, Anghel Iordănescu l-a condiționat de plecarea din Qatar. Într-un interviu special, acordat pentru Playsport, atacantul a explicat cum a plecat de la milioanele arabilor.

„Eu m-am întors în fotbalul european pentru echipa națională. Era august 2015, am visat să merg la EURO 2016. Anghel Iordănescu nu mi-a impus nimic, dar mi-a dat clar de înțeles că trebuie să revin la un ritm fotbalistic foarte bun, ca să conteze pe mine în drumul spre EURO și la turneul final, dacă ne calificăm. Așa că n-am stat pe gânduri.

A fost o discuție să revin la Steaua, dar am ajuns la Ludogoreț până la urmă. Am discutat cu directorul sportiv și cu scouterii lor, am aflat că mă monitorizau de prin 2013, fuseseră chiar pe stadion la un Nantes-Angers ca să mă analizeze. Auzisem ceva în trecut, de la Eugen Neagoe, despre un astfel de interes, deci știam că e ceva serios. Apoi, Prepeliță, prietenul meu, se transferase la Razgrad cu câteva luni înainte. Așa am ajuns și eu acolo”, a comentat Keșeru

Ce l-a surprins pe Keșeru în fotbalul din Qatar. „Era totul de-o lentoare”

În Qatar, atacantul a descoperit mai multe obiceiuri cu care nu era obișnuit din fotbalul occidental. În schimb, salariul era unul impresionant.

„Nu de nivel e vorba, ci de implicarea jucătorilor! Eu veneam cu entuziasm, campion, să tragem, să facem performanță, să fim serioși la antrenamente, iar la primele ședințe de pregătire mi-am dat seama că n-am ce face cu elanul meu. Toți erau cam la 20-30% implicare la antrenamente. Era totul relaxat, o lentoare… Mare șoc pentru mine! Nu căldura, nu adaptarea, nimic! Asta m-a lăsat mască.

Și al doilea șoc a fost când a intrat salariul. Culmea, prima lună a întârziat. A doua lună, au intrat două salarii. M-am speriat când am văzut suma! Avusesem eu contracte bune, dar ce era acolo, din punct de vedere financiar, mai ales când te gândești la ce implicare era de la fotbaliști…a concluzionat Claudiu Keșeru

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622