Lansat în 2018, prin inițiativa și sub coordonarea Asociației Peluza Cătălin Hîldan care, ulterior, a devenit și acționar în cadrul SC Dinamo 1948 SA, programul „Doar Dinamo București” a reușit să colecteze, de la mii de fani, sume importante de bani în vederea sprijinirii clubului din „Ștefan cel Mare”.
Vârful programului a fost de peste 15.000 de oameni, fani dinamoviști și nu numai, care și-au făcut card DDB și au achitat, în funcție de categoria aleasă, 48, 1948 sau 19.480 euro anual.
Sumele colectate, plus cele din bilete virtuale scoase la vânzare prin platforma Bilete.ro, au fost transformate în împrumuturi pe care APCH le-a vărsat, în ultimii ani, în conturile SC Dinamo 1948 SA.
Conform datelor furnizate de RTZ & Partners SPRL în fața judecătorului sindic, mențiuni prezentate sub forma unor concluzii, chiar înainte de ultimul termen de la Tribunalul București, cel din data de 25.11.2022, în anii 2020, 2021, respectiv 2022 până în luna Octombrie, inclusiv, APCH a creditat SC Dinamo 1948 SA cu suma de
IDEE. Împrumuturile APCH și banii virați de Pablo Cortacero în anul 2020, imediat după ce a preluat firma Lotus (550.000 euro – spaniolul nu s-a înscris la masa credală!) au fost singurele sume virate în SC Dinamo 1948 SA, ca aport al acționarilor, din 2020 și până astăzi!
Interesant este că, în acești trei ani, SC Dinamo 1948 SA a și restiuit unele sume către APCH, după cum urmează: În 2020, 280.000 de lei, apoi, în 2021, când creditarea (împrumuturile) asociației a atins cota maxima, de 11.877.073, 53 lei, Dinamo 1948 SA a înapoiat 2.109.022 lei. În total, în cei doi ani precizați, suma restituită a fost de 2.389.002 lei, 13,7% din întreaga sumă.
Astfel, menționăm din concluzia prezentată de administratorul judiciar în fața judecătorului sindic, raportul „sumelor creditate de APCH” și al „sumelor restituite” de SC Dinamo 1948 SA oferă o „datorie în sold” a SC Dinamo 1948 SA către APCH de 15.019.061 lei. Din această „datorie sold”, 8.607.177, 46 lei ar putea fi convertită, conform „planului modificat”, în acțiuni.
IDEE. APCH mai figurează, la grupa creditorilor chirografari, cu o altă creanță, în valoare de 6.304.173, 54 lei. Conform planului modificat, creditorii de la categoria chirografari nu își mai recupereaza niciun leu.
Conform datelor colectate și prezentate în exclusivitate de PlaySport.ro, între cifrele trecute în „Planul de reorganizare modificat” și suma marcată în graficul prezentat de RTZ în fața judecătorului la data de 24 noiembrie, există o diferență de 107.710 lei. Conform informațiilor PlaySport.ro, acest rest reprezintă sume virate de APCH, tot sub formă de împrumutul, în perioada de după conceperea și propunerea planului de reorganizare modificat (finalul lunii Septembrie) și până la concluziile RTZ în fața judecătorului (24 Noiembrie).
În cadrul acelorași „concluzii” trasate de RTZ, așa cum PlaySport.ro a informat în urmă cu câteva zile administratorul judiciar a făcut o previziune foarte interesantă. Este vorba de aportul virtual pe care APCH ar putea să-l aibă în cazul în care „Planul modificat cu prelungirea perioadei de implementare” va fi aprobat și, conform celor trasate, APCH ar deveni acționar majoritar cu o cotă socială de 99,17% din SC Dinamo 1948 SA.
Estimările RTZ privind aportul APCH în insolvență sunt mai mari decât previziunile din Planul de reorganizare modificat
Conform estimărilor practicianului în insolvență Claudiu Balog, cel care semnează concluziile prezentate judecătorului, APCH ar putea să aibă o contribuție anuală de 28.685.427 lei pentru fiecare an, între 2023 și 2025, atât cât se întinde planul de reorganizare modificat. În total, între 2023 și 2025, APCH ar putea credita cu 86.056.280,03 lei. Spunem „ar putea credita” și reamintim caracterul concluziei RTZ… care reprezintă o „previziune”.
Într-un alt efect asupra viitorului, de data asta trasat chiar în „Planul de reorganizare modificat cu prelungirea perioadei de implementare” prezentat judecătorului în luna octombrie, după ce a fost votat în Comitetul creditorilor, RTZ preconiza drept încasări din aportul acționarilor pe toată durata implementării planului, mai precis până în 2025, o sumă mai mică, de 51.262.000 lei.