EXCLUSIV | Dezvăluiri incendiare în direct la PlayMaker! Momentul în care a început prăbușirea naționalei: „Selecționerul se întâlnea cu impresarii jucătorilor!”

Giosanu Catinca / 08.06.2021, 19:24
EXCLUSIV | Dezvăluiri incendiare în direct la PlayMaker! Momentul în care a început prăbușirea naționalei: „Selecționerul se întâlnea cu impresarii jucătorilor!”

Preşedintele ANAD, Cristi Balaj, a făcut, marti seară, dezvăluiri incendiare în direct la emisiunea PlayMaker de la playsport.ro. Printre altele, oficialul a vorbit pe larg despre momentul în care a început prăbușirea naționalei. Aflați din materialul de mai jos detalii uluitoare despre fotbalul românesc.

Dezvăluiri incendiare în direct la PlayMaker!

Cristi Balaj a declarat că selecționerul primei reprezentative se întâlnea cu impresarii jucătorilor.

Fotbalul românesc este într-o reconstrucție. Ritmul este unul anevoios, ne căutăm identitatea. Factorii decizionali nu aduc rezultate. Indiferent că vorbim de Federație, de antrenori, de cei care selecționează jucătorii. Rezultatele demonstrează că nu este suficient.

Și selectionerii au vina lor, pentru că acea etapă pe care am pierdut-o și repercusiunile care au urmat sunt greu de cuantificat. În perioada în care un antrenor german a fost adus (n.r. – Cristoph Daum), un antrenor care nu are nimic în comun cu fotbalul românesc. Noi nu ne pliem. E greu de crezut că vreodată fotbalul românesc va avea performanțe cu un antrenor care are o școală nemțească. Noi ar trebui să ne identificăm cu fotbalul italian, spaniol, portughez. Și de acolo ar trebui să extragem dacă vrem să îmbunătățim. În acea zona am putea să ne identificăm.”, a subliniat Cristi Balaj, în cadrul emisiunii PlayMaker.

Momentul în care a început prăbușirea naționalei

Cristi Balaj a identificat marea problemă a echipei naționale de fotbal a României. El a făcut acuzații grave în ceea ce îl privește pe Christoph Daum, dar a vorbit și despre prăbușirea naționalei.

A fost un deserviciu adus fotbalului (n.r. – aducerea lui Daum). Bineînțeles că cei care au luat decizia au avut intenții bune. Sunt convins. Conceptul și explicațiile au fost că doresc să țină departe selecționerul de eventualele influențe ale impresarilor. Cu tristețe, spun nu doar că nu s-a pliat pe tot ce înseamnă fotbalul românesc, dar…

Îmi povestea o persoană importantă din fotbalul românesc și nu vreau să îi dau numele pentru că nu am acordul lui. L-a văzut pe Daum la Radisson (n.r. – hotel din București) când avea întâlnire cu el la ora 11:00. Acest prieten al meu a ajuns cu 30 de minute mai devreme pentru că se afla în zona. Daum era deja în bar…”, a mai spus fostul central internațional, în exclusivitate pentru PlaySport.ro.

Christoph Daum (67 de ani) nu a mai antrenat după ce s-a despărțit de echipa națională a României
Christoph Daum nu a mai antrenat după ce s-a despărțit de echipa națională a României

„Selecționerul se întâlnea cu impresarii jucătorilor!”

Fostul arbitru internațional a vorbit și despre modul în care a acționat tehnicianul în vârstă de 67 de ani în momentul în care l-a văzut pe amicul său.

Daum s-a sfiit când l-a văzut și a spus că trebuiau să se vadă la ora 11. A plecat Daum de la bar pentru a evita ca persoana respectivă să vadă cu cine are întâlnire. Doar că nu a apucat să parcurgă o distanță foarte mare și s-a întâlnit cu unul dintre managerii jucătorilor care au fost selecționați cu câteva zile înainte. Un manager important. Nu era un manager român. Era un manager al unui jucător care fusese selecționat prima oară de națională lui Daum, cu câteva zile înainte de a se întâlni. Nu știu dacă e o întâmplare sau nu. Eu v-am relatat un fapt. Poate erau amândoi cazați acolo și de aceea s-au întâlnit. Dar un lucru este cert, fotbalul românesc a fost într-un regres continuu de atunci.”, a conchis reprezentantul ANAD.